Experimentul senzațional din anii ’60 propune predicții sumbre despre viitorul umanității

Într-un experiment în care era studiat comportamentul la șoareci în condiții de suprapopulare, John Calhoun a creat un univers utopic pentru micile rozătoare.

Cum arată utopia pentru șoareci? Potrivit lui Calhoun care și-a făcut cea mai mare parte a muncii sale în anii 1950-1970, raiul pe pământ al șoarecilor, numit “Universul 25” ar include alimente nelimitate, spațiu pe niveluri multiple și apartamente izolate pentru rozătoare.

Toate acestea au făcut parte din experimentele lui John Calhoun pentru a studia efectele densității populației asupra comportamentului. Dar ceea ce arăta a paradis pentru șoareci s-a transformat rapid în supraaglomerare fără control, colaps al populației și modele de comportament aparent sinistre.

Cum a evoluat experimentul?

Atunci când populația a atins apogeul, majoritatea șoarecilor își petreceau fiecare secundă din viață în compania altor sute de șoareci. Se adunau în piețele principale, așteptând să fie hrăniți și ocazional se atacau reciproc.

Puține femele au purtat sarcinile până la termen, iar cele care au făcut-o păreau să uite pur și simplu de puii lor. Uneori aruncau și abandonau puii.

Cele câteva spații izolate adăposteau o populație numită de Calhoun, „specimenele frumoase”. În general, păzite de un mascul, femelele și câțiva masculi ocupau un spațiu, însă nu se reproduceau, nu se luptau și nu făceau altceva decât să mănânce, să se îngrijească și să doarmă.

Când populația a început să scadă, cei frumoși au fost scutiți de violență și moarte, dar au pierdut complet legătura cu comportamentele sociale, inclusiv reproducerea sau îngriirea puilor.

De ce e important comportamentul șoarecilor?

Experimentele lui Calhoun, care au început în anii ‘60 cu șoareci din aer liber și au trecut la șoareci de la Institutul Național de Sănătate Mentală, au fost interpretate la acea vreme ca dovadă a ceea ce s-ar putea întâmpla într-o lume suprapopulată.

Comportamentele neobișnuite pe care le-a observat au fost numite “prăpastii comportamentale”.

După ce Calhoun a scris despre descoperirile sale într-un număr din 1962 al Scientific American, acest termen a prins în cultura populară. Lucrarea s-a potrivit cu sentimentul de teamă al epocii că zonele urbane aglomerate anunțau riscul decăderii morale.

Acum, interpretările operei lui Calhoun s-au schimbat. Esther Inglis-Arkell explică faptul că habitatele pe care le-a creat nu erau cu adevărat supraaglomerate, dar că izolarea a permis șoarecilor agresivi să împartă teritoriul și să îi izoleze pe “cei frumoși”.

Ea scrie: „În loc de o problemă a suprapopulării, s-ar putea susține că Universul 25 avea o problemă de distribuție justă”.

În cele din urmă, „șobolanii pot suferi de pe urma supraaglomerării, ființele umane pot face față”, spune Edmund Ramsden, istoric.”Cercetările lui Calhoun au fost văzute nu numai ca fiind discutabile, ci și chiar periculoase”.

Un alt cercetător, Jonathan Freedman, s-a orientat spre studiul oamenilor reali, studenți de liceu și universitari.

Opera sa a sugerat o interpretare diferită. Decăderea morală ar putea apărea „nu din densitate, ci din interacțiunea socială excesivă”, spune Ramsden. „Nu toți șobolanii lui Calhoun înnebuniseră. Cei care au reușit să controleze spațiul au dus vieți relativ normale”.

Însă dacă acest comportament este împărtășit atât de șoareci, cât și de oameni, putem oare scăpa de evoluția apărută în cadrul Universului 25?