Evdochia Aelenei (AUR), primul deputat care atrage atenția asupra neimplicării Ministerului Transportului în cazul refugiaților din Ucraina

În contextul situației actuale incerte deosebit de grave, cu privire la izbucnirea războiului dintre Rusia și Ucraina, sute de refugiați ucraineni au trecut granița către România, pentru a-și salva viețile. Până în acest moment, societatea civilă, românii de bună credință au fost cei care s-au mobilizat, au ajutat refugiații cu  cazare, alimente neperisabile, medicamente, dezinfectanți, produse de igienă și u contribuit la asigurarea transportului refugiaților în toate județele țării, neexistând rute predestinate sau mijloace de transport speciale pentru aceștia. Evdochia Aelenei este primul deputat din Parlamentul României care atrage atenția asupra unui subiect evitat de guvernare – neimplicarea Ministerului Transportului în cazul refugiaților din Ucraina, în condițiile în care aceștia au nevoie stringentă de ajutor, fugind din calea războiului.

Deputata AUR face un apel către ministrul Transportului Sorin Grindeanu în vederea asigurării transportului refugiaților în România.

În contextul funcției oficiale pe care o dețineți și totodată în contextul ministerului pe care îl reprezentați, aveți obligația de a efectua demersuri oficiale în scopul ajutorării refugiaților ucraineni, deoarece cu cât stadiul războiului avansează, cu atât solidaritatea românilor nu este de ajuns pentru salvarea ucrainenilor. Care este planul de acțiune concret al Ministerului Transporturilor pentru asigurarea transportului refugiaților în România”, a declarat deputata AUR Evdochia Aelenei.

Cum mii de ucraineni, majoritatea femei și copii, încearcă să fugă din calea bombardamentelor lansate de Rusia asupra lor, românii s-au pus pe treabă, mobilizându-se singuri pe rețelele sociale și au încercat să ajute. Aplicaţia refugees.ro vine în ajutorul refugiaţilor care  vor să rămână în România sau pur şi simplu aleg să tranziteze ţara noastră. Platforma poate fi accesată prin browser de pe orice dispozitiv. Ea este disponibilă în limbile ucraineană, română şi engleză. Aplicaţia are scopul de a-i îndruma pe refugiaţii ucraineni care au nevoie rapid de cazare, transport şi masă. Totodată, aplicaţia vine şi în ajutorul voluntarilor care doresc să ajute refugiaţii. Şi astfel facilitează relaţia dintre voluntari şi refugiaţi.