Europa Liberă: Conducerea Spitalului de Psihiatrie Săpoca trimite cârnați de Pleșcoi la Ministerul Sănătății și trece evaluarea cu 10, în ziua protestului Sanitas în fața instituției

Conducerea Spitalului Săpoca, județul Buzău, ar fi trimis cadou unor persoane din Ministerul Sănătății sacoșe cu cârnați de Pleșcoi, marți, 23 mai, în ziua în care reprezentanții Sanitas, organizația sindicală care reprezintă 120.000 de angajați din Sănătate, a organizat un protest în fața ministerului, scrie Europa Liberă România, care precizează că informați a fost semnalată de un avertizor de integritate. Ministerul nu infirmă, dar precizează că în ziua respectivă, ministrul Alexandru Rafila se afla la Geneva.

Pe data de 23 mai 2023, conducerea Spitalului de Psihiatrie Săpoca din județul Buzău, cea mai mare unitate medicală din țară în care sunt internate persoane fără discernământ care au fost condamnate sau sunt cercetate, urma să prezinte Ministerului Sănătății o nouă organigramă, dar și documente privind evaluarea activității managerului Gabriela Piriu.

Directoarea este acuzată de sindicatele din spitalul administrat de Ministerul Sănătății de ilegalități și abuzuri, așa cum reiese din plângerile făcute la Direcția Națională Anticorupție, sesizări consultate și de Europa Liberă.

Sesizările trimise la minister, dar și la procurori descriu posibile legături financiare între conducerea spitalului și reprezentanți ai ministerului din teritoriu, ai căror familii primesc contracte de la unitatea medicală. Potrivit sindicatelor de la Săpoca, Ministerul Sănătății nu a luat în ultimul an nicio măsură în urma plângerilor propriilor angajați și ale sindicatelor din spital.

Potrivit avertizorului de integritate, în timp ce sindicaliștii Sanitas protestau la Ministerul Sănătății, mai multe sacoșe cu cârnați de Pleșcoi au fost încărcate într-o mașină aflată în curtea spitalului Săpoca. În automobilul spitalului s-au urcat directorul economic de la Săpoca, Oana Aurelia Anica, și șoferul (Europa Liberă a ales să nu îi dezvăluie numele), conform aceleiași surse. În jurul prânzului, Europa Liberă a reușit să găsească și să fotografieze în parcarea Ministerului Sănătății automobilul cu numărul de înmatriculare transmis de sursă și despre care avertizorul a spus că aparține Spitalului Săpoca.

După ce au parcat, Oana Aurelia Anica și șoferul au scos cârnații de Pleșcoi din sacoșele de supermarket și i-au așezat în pungi de hârtie, mai elegante, cu care au intrat în sediul ministerului. Mai târziu, aceștia au ieșit din instituție fără pungi.

Citește integral pe Europa Liberă România.