Eugen Popescu: „Politica externă a României este una foarte slabă în momentul de față și aproape că nu există”

Eugen Popescu, directorul Centrului Român de Studii și Strategii, a fost invitat special la emisiunea Focus cu Olivia Bulboacă din 7 Aprilie pentru a discuta despre mișcarea de la Chișinău din 2009, lipsa reacției României asupra atitudinii jignitoare a Ucrainei și măsurile guvernului de a închide magazinele după o anumită oră.

„Vreau să salut prin împlinirea a 12 ani, mișcarea de la Chișinău prin care guvernul comunist condus de Voronin a fost nevoit prin alegerile din toamnă să plece de la guvernare și care tinerii români au ieșit și au provocat căderea acestui regim ducându-se cu pieptul gol în fața unor trupe de represiune. Factorul politic, cât și cei care au executat acele ordine sunt vinovați pentru uciderea acelor tineri.” susține domnul Eugen Popescu.

Întrebat de ce România nu ia nici o măsură în privința atitudinii jignitoare a Ucrainei asupra comunităților românești, domnul Eugen Popescu răspunde:

„Nu știm exact ce vor cu adevărat autoritățile din Ucraina, pe de o parte se lamentează faptul că Rusia agresează dinspre est Ucraina, pe de altă parte Ucraina nu își face absolut deloc prieteni nici în partea cealaltă și nu se face mare prietenă cu România sau Ungaria, ba chiar încearcă să asimileze acele minorități din țară. Politica externă a României este una foarte slabă în momentul de față și aproape că nu există. Este de neînțeles acest lucru și cumva este condamnabil, statul român trebuie să devină puternic și să știe să-și impună interesele proprii pe care le are.

Românii își vor da seama că atâta timp cât ei nu au un partid care să apere interesele românești și nu interesele strâine în România, această țară nu va fi văzută așa cum trebuie de vecinii noștrii. Partidul AUR are de câștigat, deoarece dacă poporul român va rămâne suveran pe alegerea sa, va face ca AUR să crească mai mult și să se bată în parlament pentru ca să poată să schimbe modul în care statul român funcționează și mai ales pentru cine funcționează. Statul român trebuie să funcționeze pentru poporul român și nu pentru alte interese străine.”

Domnul Eugen Popescu vorbește despre măsura guvernului de a închide magazinele după ora 18:00 și susține că nu este vorba de infectarea propriu-zisă, ci este vorba de crearea unei psihoze de panică. Autoritățile induc frică prin măsurile aberante și prin mass-media plătită cu 50 de milioane de euro. Este o manipulare uriașă care are interese financiare dar și ideologico-medicale în spate, tranformând populația într-un fel de turmă.

Puteți urmări emisiunea integral aici: