“Este dezastruos pentru România că un om cu o astfel de formă mentală a ajuns ministru al Educației” – scriitorul Radu Vancu, replică la acuzația lansată de Sorin Cîmpeanu că ar face parte dintr-un “grup de interese”

Scriitorul Radu Vancu răspunde la derapajul ministrului Sorin Cîmpeanu, care în urmă cu o seară i-a calificat drept „grup de interese” pe cei 100 de intelectuali care au cerut public prelungirea perioadei de dezbatere pe legile educației. “Am înțeles și mai definitiv micimea și morală, și profesională a acestui ministru, care nu poate concepe un interes real pentru educație, ci crede că totul e construit prin tranzații, prin interese meschine”, a declarat Radu Vancu, pentru HotNews.ro.

“E o formă mentală regretabilă și este dezastruos pentru România că un om cu o astfel de formă mentală a ajuns ministru al Educației”, a declarat pentru HotNews.ro scriitorul Radu Vancu, conferențiar la Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu.

Reacția vine după ce ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, a avut o replică deplasată la adresa celor 100 de intelectuali care i-au cerut modificarea proiectelor de legi ale Educației și prelungirea dezbaterilor publice. Demnitarul i-a calificat drept “un grup de interese”.