Energeticienii de la Termocentrala Ișalnița și Craiova II protestează pentru reducerea vârstei de pensionare
Energeticienii care lucrează în Termocentrala Ișalnița și Termocentrala Craiova II au protestat, astăzi, în Piața Prefecturii din Craiova, nemulțumiți de faptul că Legea nr. 197/2021, privind reducerea vârstei de pensionare a minerilor și energeticienilor, a fost aprobată, dar nu și pusă în aplicare. Legea prevede ca salariații care au lucrat cel puțin 25 de ani în condiții speciale să iasă la pensie cu 13 ani mai devreme.
Angajații termocentralelor din județ își doresc ca după atâția ani de muncă în condiții grele să le fie recunoscute drepturile, iar parlametarii de Dolj să îi susțină și să îi ajute să deblocheze această lege.
„Noi am depus dosare de pensionare, dar am primit decizii negative de la Casa de Pensii. Dar deciziile nu au fost luate pe Legea 197, ci pe cea standard. Din cauza acestei situații suntem toți aici. Avem două săptămâni de meetinguri. Așteptăm să se pună un Guvern ca această problemă să fie rezolvată. Trebuie să ne exprimăm opiniile. Suntem la a treia tranșă de proteste. Ministerul Muncii ne spune că avem dreptate, dar căută soluții legistlative de aplicare a legii. Suntem aici să îi determinăm să o pună în aplicare așa cum este ea și să beneficiem de prevederile ei”, spune Ion Vîlceanu, președintele Sindicatului C.E.T. Craiova II.
Turele de noapte ne mănâncă 20 de ani din viață
Aneta Palincaș lucrează de 30 de ani la Termocentrala Ișalnița și spune că condițiile de muncă sunt foarte grele, iar sănătatea le este pusă în pericol. În ultimii 8 ani i-au murit 10 colegi.
,,Lucrez la Termocentrala Ișalnița. Condițiile sunt foarte proaste, instalația este veche. S-au făcut investiții, dar condițiile de muncă, lucrez de 30 de ani acolo, sunt groaznice. Lucrul în ture, stres, pericol, radiații, noxe, zgomot, tot ce vrei. Din 2001 ni s-au luat condițiile deosebite,
» Aflați mai multe informații aici.