EMIN. AMIN! Pe urmele lui Eminescu prin Dulcea Românie, cu cititorii ActiveNews

Am început publicarea fotografiilor și eseurilor din Concursul ActiveNews realizat în parteneriat cu Asociația Artiștilor Fotografi din România (AAFR) și Uniunea Ziariștilor Profesioniști din România (UZPR). Premiile de popularitate la ambele categorii vor fi acordate în urma aprecierilor de pe Facebook, pe 1 Noiembrie, împreună cu Premiile Juriului. Textele vor fi publicate pe site în secțiunea CONCURS iar imaginile cu Dulcea Românie sunt disponibile în Albumul dedicat de pe Facebook, de unde participanții își pot promova fotografiile. Juriul pentru fotografii este constituit din Nic Hanu, primul președinte al AAFR după 1989 și Eugen Negrea, actualul președinte AAFR, iar cel de la Concursul Publicistic cu tema – “Ce mai poate însemna Eminescu pentru sufletul românilor de azi”, este format din scriitorul și analistul Corneliu Vlad și reputatul eminescolog Nae Georgescu. Toate detaliile Concursului, AICI. Primul eseu, mai jos. Succes și Doamne, ajută!

Emin.
Amin!

Eminescul e un cuvânt sădit în mine de tata, de când eram mic.
Tata a fost strungar. Era și pescar, la fel ca bunicul și, atunci
când mergeam împreună prin livezi și peste câmpuri spre
întâlnirea cu misterul din adâncurile apelor, tata îmi recita din
Eminescu.

Atunci am primit în
suflet o sămânță de vers: cuvântul cuvântului românesc,
Eminescul. A crescut de atunci și mi-a cuprins strâns inima cu
rădăcinile puternice ale iubirii de neam. Sângele vărsat de
strabunici și de unchi în cele două războaie se întorsese din
pământ și îmi bătea în urechi, dând să spargă timpanul,
atunci când citeam Scrisoarea
a III-a
.
Iubirea mi-a cântat sub teiul lui Emin, în curtea bisericii, atunci
când mi-am întâlnit soția și mireasma teilor mi-a rămas de
atunci cel mai de preț parfum. Țăranii gliei, cu palmele crăpate
și fără dinți, mi-au mângâiat bătrânește creștetul în
cimitirul satului, pe când ascuns la umbra crucilor citeam Mortua
est
.Lacul,luna și Luceafărulmi-au strălucit în minte atunci când, copil, am scris prima
poezie. Durerea mi-a cântat-o Eminescu și iubirea și adâncul –
toate au fost împreuna în dulcele grai al pământului meu.

Dacă țara ar avea
suflet, miezul inimii sale s-ar numi Eminescul și ar doini în
versurile lui și s-ar ruga cu rugăciunea monahilor care l-au format
pe poetul nemuritor în privegherile copilăriei sale. Cum
e Fecioara între sfinți
mai
strălucitoare decât stralucirea, așa e versul lui deasupra tuturor
celor care au stihuit românește. Limba noastră a fost șlefuită
de cuvintele românului
absolut,
căruia îi datorăm o plată de neplătit pentru că putem vorbi și
cânta azi așa cum o facem.

Să scrii despre
prezența lui Eminescu în inima românilor e ca și cum ai vrea să
descrii sufletul la anatomie: nu-l zărești dar,

 » Citește întreg articolul pe www.activenews.ro