Elevii vor studia o nouă materie: „Istoria Evreilor. Holocaustul”

Plenul Senatului, în calitate de for decizional, a adoptat un proiect privind introducerea disciplinei şcolare “Istoria Evreilor. Holocaustul” în planurile-cadru de la liceu și învățământ profesional, precum şi instituirea şi acordarea Premiului Muzeului Naţional de Istorie a Evreilor şi al Holocaustului din România. Au fost 107 voturi “pentru”, 13 “contra” şi o abţinere.

Ce prevede proiectul adoptat luni:

„Planurile-cadru ale învăţământului liceal şi profesional includ «Istoria Evreilor. Holocaustul» ca disciplină școlară, parte a trunchiului comun.

Programa școlară, manualele, materialele didactice şi metodologiile specifice pentru disciplina «Istoria Evreilor. Holocaustul» se elaborează de către Ministerul Educaţiei, în colaborare cu Institutul Naţional pentru Studierea Holocaustului din România «Elie Wiesel» şi membrii Consiliului de onoare prevăzut la art. 6 aim. (1) din Legea nr. 174/2019 privind înființarea Muzeului Naţional de Istorie a Evreilor al Holocaustului din România, publicată în Monitorul Official al României, Partea I, nr. 820 din 9 octombrie 2019, şi se aprobă prin ordin al ministrului educației.

Cadrele didactice care predau disciplina «Istoria Evreilor. Holocaustul» pot beneficia de pregătire profesională şi cursuri de perfecţionare de specialitate, în ţară sau în străinătate”.

Disciplina școlară se include în planurile-cadru ale învăţământului liceal şi profesional ca parte a trunchiului comun începând cu anul școlar 2023-2024”.

Aflați amănunte de pe hotnews.ro.

 » Aflați mai multe informații aici.