Elevii de la Simionescu scriu povestea celor 4000 de baterii uzate. Proiectul ECOSIMIONESCU la final

Elevii de la Simionescu au colectat 4000 de baterii uzate, pe care le-au predat la punctul special creat în magazinul Decathlon, primind în schimb produse sportive. Proiectul a fost inițiat de clasa a VI-a A, fiind coordonat de doamna profesor de educație socială Liliana Moscu, în colaborare cu dirigintele clasei, doamna profesor de biologie Alina Ciocoiu.Astfel, școala a primit 16 mingi de fotbal, 2 pompe pentru mingi și 3 seturi de palete de tenis de masă.

Tot în schimbul bateriilor, copiii au obținut 10 ghiozdane, 10 fesuri și 10 seturi de mănuși, pe care le vor dona copiilor din satele Ursoaia, Avântu şi Româneşti, prin intermediul Campaniei de Crăciun a Ziarului de Iaşi. La acești copii vor ajunge și cei 22 de litri de ulei alimentar pe care elevii noștri i-au obținut participând la o altă campanie, organizată de Carrefour, reciclând 55 de litri de ulei alimentar uzat.

“La Simionescu încurajăm comportamentul ecologic, considerând că fiecare gest, cât de mic, contribuie la protejarea mediului și asigură, pe termen lung o viață mai bună atât pentru noi, cât și pentru generațiile care vor urma. Am convingerea că toate eforturile copiilor trebuie încurajate, susținute și amplificate, pentru că ne dorim să le cultivăm stima de sine, ne dorim ca ei să se simtă capabili și apreciați.” (prof. Sabina Manea, directorul școlii)

 » Aflați mai multe informații aici.