El este tanarul care a gonit in jur de 70 de kilometri cu politia dupa el
Tânărul în vârstă de 20 de ani, din Siret, care a pus pe jar mai multe echipaje de poliție, gonind la volanul unui BMW de la Dărmănești la Suceava, apoi de la Suceava la Fălticeni și retur, după care a luat-o spre Adâncata, rulând circa 70 de kilometri până a fost prins, avea se pare o adevărată manie a vitezei și se mândrea în cercul său cu faptul că poliția nu îl poate prinde.
Surse judiciare au precizat că sunt date că acesta a mai refuzat să oprească la semnalul unor echipaje de poliție, demarând în trombă și pierzându-și urma.