Efectele încălzirii globale, mai șocante ca niciodată: la plajă, în ianuarie, cu 28 de grade

În timp ce prezența zăpezii întârzie din ce în ce mai mult în România, în fiecare an, nu ar trebui să vină ca o surpriză faptul că unii oameni au ajuns să stea la plajă în ianuarie.

Potrivit Observatorului naţional de la Atena, temperatura la Chania, pe insula meridională Creta, a atins duminică 28,3 grade C în jurul prânzului, una din temperaturile cele mai ridicate în ianuarie în ultimii 50 de ani. Ca referință, grecii se confruntă cu un val de căldură complet neobișnuit pentru această perioadă și, deși ar trebui să respecte restricțiile pentru prevenirea infecțiilor cu Covid-19, au decis să iasă la plajă sau să se plimbe prin parcuri.

În timp ce temperaturile au ajuns la 28,3 grade Celsius în weekend, în anii trecuți, acestea gravitau în jurul a 15 grade. Practic, normală ar fi fost o temperatură aproape de jumătate din cea înregistrată.

Până și la Atena, unde temperatura medie a fost de 22 de grade Celsius, oamenii au ieșit la plajă, s-au plimbat prin piețe sau parcurile capitalei. „Este o vreme minunată şi noi stăm închişi în casă cea mai mare parte a timpului”, a declarat un bărbat la Skai TV, pe plaja Kavouri, în apropiere de Atena, explicând prezenţa sa pe nisip unde multe persoane se plimbau, cei mai curajoşi intrând în apa mării.

Temperaturile ridicate se vor menține în Grecia cel puțin până miercuri, datorită unui vânt cald provenit din Africa. Deși a venit cu mult praf, valul de căldură a bucurat cu siguranță grecii care, în alte circumstanțe, ar fi trebuit să stea în casă.

Este important de reținut că Grecia se află în carantină de la începutul lunii noiembrie, autoritățile încercând să evite un al treilea val al pandemiei după sărbătorile de Crăciun și revelion. Vineri, restricțiile care ar fi trebuit să înceteze pe 11 ianuarie au fost prelungite cu o săptămână.

https://youtu.be/2jcvhK3KPJg