educația este lăsată la voia întâmplării – CURIERUL ROMÂNESC
Trebuie sa recunoaștem că în ultimele luni școala a fost un fel de curs opțional la care doar cei cu bani au putut participa și cei care sunt conștienți de necesitatea orelor, fie ele chiar online.
Copiii muncitori se plâng de metodele care le îngrădesc dreptul la educație în timp ce cei leneși profită de situație.
În timp ce oficialii statului se ocupă cu achiziții și cheltuieli, în stânga și în dreapta, educația este lăsată la voia întâmplării.
Ministerul ia decizii pe care le pune în aplicare în ziua următoare, fără să se consulte cu oameni implicați direct, trimițând doar dispoziții, iar atunci când nu știu ce să facă lasă totul la latitudinea inspectoaratelor județene, sau a conducerii școlilor. Trebuie să conștientizăm că această bulversare se va răsfrânge asupra tinerei generații.
Asupra învățământului atenția este alocată doar atunci când vine vorba de bani pentru achiziții precum măști și dezinfectanți. Adevăratul tun financiar se va da în momentul în care statul va achiziționa tablete cu abonament pentru mulțimea de elevi care nu are acces la acestea.
Imaginați-vă ce înseamnă abonamente cu tabletă și internet pentru toți elevii care nu-și permit. O sumă imensă va merge lunar către o companie precum Telekom .
Am aflat din anumite surse că începând cu 15 septembrie școala va continua și online. Dintre toate experimentele din ultimii ani de generațiile de elevi cred că acesta va fi cel mai marcant pentru România.
Trebuie să avem întotdeauna în plan elevii conștiincioși și trebuie să ne gândim la cei mai puțin conștiincioși care nu în urma insistentelor și eforturilor profesorilor oferă un minim de randament.
Educația este un drept pentru toți oamenii care ne este garantat prin Constituție, dar care în momentul de față ne este îngrădit prin batjocura clasei politice pe care în ultima vreme nici măcar nu am auzit-o să aibă opinie legată de învățământ.
» Citește întreg articolul pe Curierul Românesc.