După ce au cumpărat 25.000 de hectare de pădure în munţii Făgăraş, Piatra Craiului şi Leaota pentru a le proteja, soții Promberger au lansat Travel Carpathia, o rețea de observatoare, pentru a admira fauna zonei – Biz Brasov

Într-o perioadă în care toţi am ajuns să ne temem de izolare, Travel Carpathia, proiect lansat de doi străini, un neamţ şi o austriacă, în Carpaţii româneşti, ne arată de fapt că izolarea în natură nu este altceva decât o formă de evadare, poate cea mai pură din câte există.

„Povestea noastră (a Travel Carpathia – n. red.) a început odată cu Fundaţia Conservation Carpathia, în anul 2009, un ONG românesc fondat de 12 filantropi şi conservaţionişti. Încă de la înfiinţare, scopul principal a fost oprirea tăierilor ilegale de pădure, precum şi crearea unei zone protejate cu natură sălbatică de talie mondială în sudul Carpaţilor româneşti,

 » Sursa: www.bizbrasov.ro