Donald Tusk este din nou prim-ministru al Poloniei. S-au încheiat opt ani de guvernare conservatoare

Parlamentul Poloniei a votat, luni, în favoarea numirii lui Donald Tusk, 66 de ani, în funcția de prim-ministru al țării, punând capăt celor opt ani de guvernare conservatoare.

248 de parlamentari s-au pronunţat pentru ca Tusk, care a fost preşedinte al Consiliului European, să devină premier, iar 201 au fost împotrivă, informează Reuters, citată de News.ro.

„A renunţat la viaţa confortabilă pe care ar fi putut să o aibă după ce a fost preşedinte al Consiliului European şi s-a întors pentru a lupta pentru victoria democraţiei, a decenţei şi a justiţiei”, a declarat Wladyslaw Kosiniak-Kamysz, liderul Partidului Ţărănesc Polonez (PSL), care face parte din coaliţia pe care o conduce Tusk.

Donald Tusk, care a mai fost prim-ministru între 2007 și 2014, va ţine, marţi, un discurs în Parlament în care va prezenta planurile guvernului său.

Donald Tusk, fost premier şi fost preşedinte al Consiliului European, a format după alegerile legislative din 15 octombrie o majoritate eterogenă, alcătuită din trei alianţe cu orientări diferite, iar prioritară pentru guvernul său va fi deblocarea fondurilor europene.

Anterior, conservatorul Mateusz Morawiecki, desemnat să formeze un nou guvern în urma alegerilor din octombrie, a pierdut votul de învestitură.

Din cei 456 de parlamentari care au participat la vot, 266 au votat împotriva premierul Mateusz Morawiecki, care a avut sprijin din partea a doar 190 de legislatori.

„Ne luăm adio de la PiS, se scrie istorie”, a scris pe platforma X Monika Rosa, o deputată din Coaliţia Civică (KO) a lui Donald Tusk.