Doi „specialiști în faună sălbatică” au tăiat coarnele unui elan în loc să taie anvelopa blocată în jurul gâtului

Unui elan din statul american Colorado i-a fost îndepărtată o anvelopă pe care o avea blocată la gât de cel puţin doi ani, au anunţat reprezentanţii unui parc natural. Elanul, care are circa patru ani şi jumătate şi cântăreşte peste 270 de kilograme, a trebuit momit şi tranchilizat astfel încât specialiștii să poată începe operaţiunea, a patra încercare din ultimele săptămâni. Aceștia spun că au taiat coarnele animalului în locul caucicului pentru că nu ar fi putut tăia firelele metalice din anvelopă. Doi specialiști în fauna sălbatică, Dawson Swanson şi Scott Murdoch, au fost nevoiţi să tranchilizeze elanul şi să îi taie coarnele pentru a scoate anvelopa, notează dpa. Elanul, care are circa patru ani şi jumătate şi cântăreşte peste 270 de kilograme, a trebuit momit la distanţă de turma sa de aproximativ 40 de animale şi tranchilizat. A fost a patra încercare de acest fel. Dawson Swanson şi Scott Murdoch au observat prima dată elanul cu anvelopa blocată în jurul gâtului în luna iulie 2019. Ei au estimat că anvelopa şi coarnele cântăreau în jur de 16 kilograme. Murdoch a precizat că ar fi preferat să îndepărteze anvelopa fără a fi nevoie să taie coarnele elanului, cu rol important în sezonul de împerechere, însă acest lucru nu a fost posibil. Sub anvelopă se afla o mică rană, iar blana animalului lipsea în anumite zone, a spus el. De asemenea, aceștia nu ar fi reușit să taie firele metalice din interiorul anvelopei.Autoritatea pentru Parcuri şi Faună Sălbatică din Colorado a indicat că anvelopa a ajuns în jurul gâtului elanului când acesta era mai tânăr şi nu avea coarne, sau în timpul iernii, când masculii îşi schimbă coarnele, mai scrie dpa, citată de Agerpres.Elanul poate cântări până la 450 de kilograme, iar coarnele sale pot atinge 1,5 metri lungime şi 15 kilograme.

 » Aflați mai multe informații aici.