Doi bărbați care au potcovit greșit un cal, apoi l-au bătut, cercetați sub control judiciar. IPJ: O premieră pentru Suceava
Doi bărbați din comuna Dumbrăveni, județul Suceava, sunt cercetați sub control judiciar pentru maltratarea unui cal. Cei doi sunt acuzați că au potcovit greșit calul, l-au înhămat și l-au bătut sălbatic atunci când nu mai putea trage la căruță.
Bărbații, tată și fiu, au potcovit greșit un cal pe care l-au înhămat la căruță alături de un cal sănătos. Când calul rănit nu a mai putut trage, aceștia l-au bătut.
În urma examinării medicale a animalului s-a constatat că acesta șchiopăta și avea răni la copitele din spate.
Ionuț Epureanu, purtătorul de cuvânt al IPJ Suceava, a declarat că bărbații sunt acuzați de cruzime față de animale.
„Această pedeapsă este o premieră pentru Suceava”, a spus purtătorul de cuvânt, potrivit Mediafax.
Cei doi bărbați au fost inițial reținuți pentru acte de cruzime față de animale și plasați ulterior sub control judiciar pentru 60 de zile.
Caii au fost preluați de o asociație de protecție a animalelor.
Reprezentanții asociației au scris: „Se poate! Și aici, în Suceava! Și oriunde în țara asta, atâta timp cât există implicarea și sprijinul autorităților! O anchetă și o mobilizare ca la carte!
» Citește tot articolul pe www.digi24.ro