DOCUMENT Noi acte normative de sprijin a mediului de afaceri / Ludovic Orban: Miliardul de euro a fost în primă lectură, obiectivul nostru este să-l adoptăm săptămâna asta

​Premierul Ludovic Orban a declarat marţi că Executivul are ca obiectiv să aprobe în această săptămână noi acte normative privind măsuri de sprijin pentru mediul de afaceri, în baza unei alocări din fonduri europene în valoare de un miliard de euro. Referitor la granturile pentru digitalizarea IMM-rilor, premierul a precizat că urmează să fie adoptate în ședința de vineri. Tot atunci, va fi discutat un memorandum privind Fondul Român de Investiţii.

Săptămâna trecută a fost aprobată OUG privind programul IMM Leasing.

„Am să mă refer la programul de relansare economică. Ne-am angajat că, într-o perioadă de timp record, în termen de 30 de zile, vom adopta actele normative necesare pentru implementarea măsurilor introduse. Situaţia este în felul următor: miliardul de euro a fost în primă lectură, obiectivul nostru este să-l adoptăm în şedinţa de guvern de săptămâna asta, vineri – 350 de milioane capital de repornire, 550 de milioane granturi de investiţii şi 100 de milioane granturi pentru microîntreprinderi fără angajaţi”, a anunţat Ludovic Orban în cadrul întâlnirii cu reprezentanţii Coaliţiei pentru Dezvoltarea României, potrivit Agerpres.

În ceea ce priveşte schema de ajutor pentru susţinerea plăţii chiriilor pentru comercianţii din mall-uri, „e în curs de elaborare proiectul de act normativ”,

 » Citește tot articolul pe www.hotnews.ro