DOCUMENT Alocațiile pentru copii vor fi majorate treptat, cu câte 20%, până în iulie 2022 / Prima creștere: 1 septembrie

​Ministerul Muncii prezintă în ședința Guvernului de miercuri proiectul de OUG privind majorarea alocațiilor pentru copii, a anunțat ministrul muncii Violeta Alexandru. În condițiile în care nu sunt suficient de mulți bani la buget pentru dublarea loc, așa cum prevede legea, Ministerul Muncii propune majorarea lor treptată până în 2020. Prima creștere ar urma să aibă loc pe 1 septembrie, cu 20%, a spus Violeta Alexandru.

Legea prevedea ca alocațiile să fie dublate de la 1 august 2020.

Următoarele majorări cu câte 20% vor mai avea loc pe 1 ianuarie 2021, 1 iulie 2021, 1 ianuarie 2022 și 1 iulie 2022, a precizat ministrul muncii.

La cât trebuie să ajungă alocațiile în iulie 2022

  • a) 600 lei pentru copiii cu vârsta de până la 2 ani sau de până la 3 ani, în cazul copilului cu handicap;
  • b) 300 lei pentru copiii cu vârsta cuprinsă între 2 ani şi 18 ani, precum şi pentru tinerii prevăzuţi la art. 1 alin. (3);
  • c) 600 lei pentru copiii cu vârsta cuprinsă între 3 ani şi 18 ani, în cazul copilului cu handicap.

„Suntem într-un context dificil,

 » Citește tot articolul pe www.hotnews.ro