Doar o parte din cei peste 2.000 de pasageri care au avut zboruri anulate TAROM vor putea fi despăgubiți direct. Explicațiile ANPC

Conducerea Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) a invitat marţi, la sediul său, reprezentanţi ai TAROM pentru a discuta modalităţile concrete prin care pasagerii afectaţi de aceste anulări vor fi despăgubiţi, în contextul incidentelor legale de anularea unui număr important de zboruri operate de compania aeriană. Însă doar o parte dintre ei vor fi despăgubiți direct, mai exact cei care au achiziționat bilete direct de la companie şi care depun cerere de rambursare a compensaţiilor, conform legii. Într-o declarație în exclusivitate pentru Digi24.ro, purtătorul de cuvânt al TAROM a explicat ce trebuie să facă pasagerii care nu au achiziționat bilete direct de la companie.

ACTUALIZARE: Purtătorul de cuvânt al TAROM, Alexandru Anghel, a precizat că peste 2.000 de pasageri au fost afectați de protestul piloților companiei aeriene. Întrebat câți dintre acești pasageri și-au achiziționat biletele direct de la Tarom, Anghel a spus că „nu are această informație acum”. „În principiu, noi am lansat această adresă (despă[email protected]), ca să fie un punct comun în care să centralizăm toată incidența care a avut loc. În mod normal, există canale clasice, hotline, adrese normale, dar acum, fiind o situație excepțională, am făcut adresa unde colectăm datele”, a precizat purtătorul de cuvânt al TAROM.

„Ideea e că, indiferent de unde au achiziționat biletele, fie de pe site-ul TAROM sau de la o agenție, ei se pot adresa la această adresă pe care am lansat-o. Important e să facă dovada biletului, ca ei să poată fi compensați”, a spus Anghel.

Știrea inițială:

Potrivit unui comunicat al ANPC, din discuţie a reieşit că, în urma evenimentelor de pe 8 iulie 2024, TAROM va despăgubi toţi pasagerii care au achiziţionat bilete direct de la companie şi care depun cerere de rambursare a compensaţiilor, conform legii. Potrivit Regulamentului european 261/2004, compensaţiile la care consumatorii au dreptul, în urma anulării zborurilor sunt: 250 euro pentru toate zborurile de 1.500 kilometri sau mai puţin, 400 euro pentru toate zborurile intracomunitare de peste 1.500 kilometri şi pentru toate zborurile cuprinse între 1.500 şi 3.500 kilometri, respectiv 600 euro pentru toate celelalte zboruri.

Totodată, pentru stabilirea distanţei se ia în considerare ultima destinaţie unde pasagerul urmează să sosească după ora prevăzută datorită refuzului la îmbarcare sau anulării zborului.

Recomandările ANPC pentru pasageri

Conform sursei citate, pentru soluţionarea situaţiei create, ANPC face unele recomandări. Astfel, pasagerii trebuie să păstreze şi să pună la dispoziţie bonurile/facturile prin care au achiziţionat cazare, transport, obiecte de minimă necesitate, în perioada în care zborul a fost anulat şi până la rerutare.

De asemenea, pentru a primi compensaţii, în urma anulării curselor din data de 8 iulie 2024, consumatorii care au achiziţionat bilete direct de la TAROM trebuie să se adreseze companiei printr-un e-mail, în care să prezinte biletul de avion care să demonstreze că era pasager al cursei anulate, bonurile/facturile prin care au achiziţionat cazare, transport, obiecte de minimă necesitate, în perioada în care zborul a fost anulat, până la rerutare, precum şi numărul contului în care să i se poată plăti compensaţia financiară

„Pasagerii care au achiziţionat bilete prin intermediul altor companii trebuie să se adreseze acestora, prin e-mail, iar în cazul în care nu li se oferă o soluţionare, pot depune o reclamaţie pe site-ul ANPC, www.anpc.ro, pentru companiile din România sau pe site-ul Centrului European al Consumatorilor, pe site-ul www.eccromania.ro, pentru firmele care au sediul în Uniunea Europeană, ale căror servicii sunt gratuite pentru consumatori. Atenţie! În cazul reclamaţiilor depuse la companii private cu privire la cererea de compensaţii, aceste servicii sunt contra cost”, se menţionează în comunicat.

Ce măsuri ia TAROM

Potrivit sursei citate, în urma discuţiilor purtate cu compania TAROM, în luna mai 2024, reprezentanţii acesteia au informat ANPC asupra măsurilor pe care le-au luat pentru a preîntâmpina problemele care pot apărea în sezonul estival 2024.

Astfel, în cazul anulării unui zbor, al întârzierii acestuia cu mai mult de trei ore la sosire, precum şi în situaţia de overbooking, pasagerii au posibilitatea de a primi compensaţia financiară sub formă de voucher electronic care poate fi utilizat pentru achiziţionarea de bilete TAROM, în termen de un an de la data emiterii.

„Valoarea acestora este de 350 euro pentru o compensaţie de 250 euro, de 500 euro pentru compensaţie de 400 euro şi de 750 euro pentru compensaţie de 600 euro. Pasagerii sunt informaţi de drepturile acestora pe site-ul companiei TAROM la secţiunea „Drepturile pasagerilor” sau pe adresa lor de e-mail. Nu dispun de un număr de telefon valabil, de tip call-center, pus la dispoziţia pasagerilor.

TAROM deţine aeronave disponibile, care pot interveni acolo unde este cazul, pentru suplimentări sau în situaţii de avarie”, se mai precizează în comunicat. Luni, aeroportul era plin de sute de oameni care au aflat că nu mai pot zbura din cauza anulării a aproximativ 52 de curse. Piloții companiei Tarom au protestat din cauza condițiilor de muncă și a conducerii deficitare din companie. Ei au spus că nu pot zbura din motive medicale.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *