DNA a descins la Consiliul Județean Cluj! Au fost solicitate peste 1.100 de pagini de documente cu activitatea din ultimii ani a DGASPC / Ce spune Alin Tișe

Ofițerii DNA au descins, marți, la sediul Consiliul Județean Cluj și la Direcția Generală de Asistență Socială și  Protecția Copilului Cluj. Acțiunea are legătură cu recenta reorganizare prin care trece DGASPC.
Președintele Consiliului Județean Cluj, Alin Tișe, a transmis că au fost ridicate peste 1.100 de pagini de documente cu privire la proaspăta reorganizare a DGASPC Cluj. Conducerea forului administrativ județean își dorește că posibilii „infractori” ai Direcţiei de Asistenţă Socială să fie trași la răspundere.

„Secretarului județului i-au fost cerute azi câteva acte legate de DGASPC . Este procedura obișnuita de înmânare a actelor. 

Secretarul județului in câteva ore a pus la dispoziție 1.144 pagini de documente cu toate neregulile/infracțiunile și abuzurile întâmplate la DGASPC în ultimii 8 ani și le-a înmânat persoanelor autorizate.

Sperăm ca toți posibilii infractori din DGASPC să fie trași la răspundere și această instituție sa fie reorganizată temeinic și eficient”, a declarat, pentru Ziua de Cluj, Alin Tișe.

Ziua de Cluj l-a contactat și pe purtătorul de cuvânt al forului administrativ județean, Mihai Hurezeanu, pentru a afla mai multe detalii despre acest subiect. 

„A fost vorba de o vizită de rutină a unor ofițeri de poliție judiciară reprezentanți ai Direcției Naționale Anticorupție, cărora li s-au înmânat printr-o procedură obișnuită niște acte. Această procedură a mai avut loc în anii recenți. S-au adresat secretarului general județului Cluj pentru niște acte legate de DGASPC Cluj. Acesta a pus la dispoziția ofițerilor 1.144 de pagini, documente cu toate neregulile, infracțiunile și abuzurile care s-au petrecut în ultimii 8 ani.

Sperăm că posibilele infracțiuni comise vor fi anchetate, iar posibilii infractori să fie trași la răspundere. Ne dorim și ca această instituție să fie cât mai curând reorganizată temeinic și eficient. Asta s-a întâmplat astăzi,

 » Aflați mai multe informații aici.