Dispare de pe piață un brand românesc legendar: Arctic scris istorie timp de 60 de ani

Un brand faimos, originar din România, iese de pe piață. După 60 de ani de succes remarcabil, denumirea iconică a fost modificată.

După aproape 60 de ani de activitate, numele Arctic Găești, unul dintre cele mai cunoscute și apreciate branduri din România, va dispărea definitiv. Proprietarii turci au decis să redenumească fabrica în Beko.

Arctic Găești, cel mai important producător local de electrocasnice, o prezență constantă în gospodăriile românilor, își va schimba acum numele. Încadrată în grupul turc Arçelik, unul dintre principalii producători de electronice și electrocasnice din Europa, compania urmează să adopte denumirea Beko.

Decizia de schimbare a numelui vine în contextul unei strategii de rebranding inițiate de conducerea firmei. Recent, Arçelik a anunțat semnarea unui acord cu gigantul american Whirlpool pentru integrarea operațiunilor sale europene, inclusiv a fabricii din România, sub noua identitate Beko Europe.

„Suntem entuziasmați de această nouă etapă și de direcția pe care Beko o conturează pentru următorii ani. Rămânem fideli obiectivelor noastre de a oferi servicii de excepție pentru clienți, de a dezvolta soluții inovatoare și de a pune pe piață produse de calitate superioară.

În plus, suntem nerăbdători să ne implicăm în explorarea unor oportunități și idei pentru colaborări constructive, cu scopul de a contribui la un viitor mai bun pentru industria de electrocasnice. Sunt mândru să mă aflu la conducerea companiei într-un moment atât de important pentru echipa noastră.

De-a lungul anilor petrecuți aici am dezvoltat o legătură specială cu România, iar decizia de astăzi reprezintă un nou pas în angajamentul meu față de această țară care mi-a devenit acasă”, a declarat Murat Büyükerk, Chief Executive Officer, Arctic.
Lider mondial pe piața electrocasnicelor

Fondată în 1955, Arçelik este unul dintre principalii lideri mondiali în industria electrocasnicelor. Cu operațiuni în 146 de țări din întreaga lume, compania are aproximativ 30.000 de angajați.

Compania operează 23 de unități de producție în Turcia, România, Rusia, China, Africa de Sud, Thailanda, Pakistan, India și Bangladesh și este listată la Bursa de Valori din Istanbul. Portofoliul său impresionant include nu mai puțin de 12 branduri de renume, fiecare având o poziție distinctă și recunoscută pe piață.

Printre acestea se numără Arçelik, Beko, Grundig, Blomberg, ElektraBregenz, Arctic, Leisure, Flavel, Defy, Dawlance, Voltas și Altus. Cu o gamă variată de produse și soluții inovatoare, Arçelik este un nume de încredere pentru milioane de consumatori din întreaga lume.