Discuţiile post-Brexit dintre negociatorul UE şi omologul său britanic, suspendate din cauza unui caz de COVID-19

Discuţiile post-Brexit dintre negociatorul Uniunii Europene (UE), Michel Barnier, şi omologul său britanic, David Frost, au fost suspendate din cauza unui caz de COVID-19 în echipa europeană, a anunţat joi Barnier pe Twitter, transmite AFP, citată de Agerpres.

„Unul dintre negociatorii din echipa mea a fost testat pozitiv la COVID-10. Împreună cu David Frost, am decis să suspendăm negocierile la nivelul nostru pentru o scurtă perioadă”, a scris Barnier.

El a precizat că „echipele îşi vor continua lucrul cu deplina respectare a regulilor”.

Anunţul survine într-un moment când discuţiile privind relaţiile post-Brexit dintre Uniune şi Regatul Unit au intrat în linie dreaptă.

Michel Barnier însuşi a fost testat pozitiv la noul coronavirus în martie, la debutul acestor negocieri.

„Sănătatea echipelor noastre înainte de toate”, a replicat Frost, tot pe Twitter.