Dîncu vrea ca românii din diaspora să fie obligați se întoarcă în țară, în caz de război

Românii din străinătate ar urma să fie obligați de Guvernul României să revină în țară, în cazul unui război, potrivit unui proiect de lege al Ministerului Apărării, condus de Vasile Dîncu.

MApN a pus ochii pe diaspora. Cetățenii români aflați în afară ar urma să fie obligați să revină în România în termen de 15 zile.

Vești proaste pentru ministrul Vasile Dîncu
Inițiativa MApN este subiect de glume în social media. Alții s-au arătat puternic revoltați de acest proiect, pe care-l consideră aproape imposibil de aplicat. De aceeași părere este și Daniel Țepu, președintele Federației Asociațiilor de Români din Europa.

„În primul rând, nu a nu a existat o dezbatere publică și mă refer o dezbatere publică cu responsabilii din diaspora.

Mi s-ar fi părut corect ca inițiatorul legii să stea de vorbă cu reprezentanții diasporei, să găsească soluțiile cele mai bune.

În final, este frumos să ne apărăm țara și această idee mi se pare bună, numai că eu cred că e foarte greu de implementat. Da, proiectul de lege spune că ar trebui ca în 15 zile de la momentul anunțului să se vină în România”, a declarat reprezentantul asociației de români din străinătate.

Avertismentul reprezentanților românilor din străinătate: „În momentul în care acest proiect va deveni lege, mulți din țară vor pleca afară”
Daniel Țepu amintește că cetățenii români au plecat din țara de origine tocmai pentru că s-au simțit jigniți de statul român. Astfel, șansele de a reveni pe meleaguri mioritice sunt aproape de zero, indiferent de proiectele de lege care ar intra în vigoare.

„Acuma noi trebuie să fim sinceri, este frumos, iubim țara, iubim România. Însă să nu uităm că românii care au plecat afară au plecat pentru că statul român le-a întors un mare spate, dar și au o mare frustrare, o mare supărare pe politicieni și pe ceea ce se întâmplă în România”, a mai declarat oficialul asociației.

Proiectul de lege ar avea efect invers, se așteaptă Țepu.

„În primul rând, eu mă tem că în momentul în care acest proiect va deveni lege sau în momentul în care România va intra într-un război eu cred că vor fi mulți din țară care vor pleca afară.

Adică să nu se aștepte că dacă nu vor face nimic în a trezi spiritul de patriotism, să se aștepte ca românii din diaspora să vină și acum”, a mai punctat Țepu.