Dezbaterile despre gratuitatea călătoriilor cu trenul pentru studenți ridică o altă problemă: Și parlamentarii au transport gratuit
Discuția despre gratuitatea pentru studenți la călătoriile cu trenul a stârnit dezbateri și despre gratuitatea pe care o au parlamentarii la transport.
Senatorii și deputații beneficiază, prin lege, de călătorii gratuite cu trenul și un bilet de avion dus-întors pe săptămână. În plus, își pot deconta benzina, dacă aleg să vină în capitală cu mașina. Iar pentru cheltuielile cu transportul în circumscripția din care fac parte beneficiază de o sumă forfetară. Din toată această listă, un proiect de lege își propunea să elimine gratuitatea de pe Căile Ferate. Inițiatorul a renunțat însă să îl depună.
Pavel Popescu, deputat PNL: „Ar elimina practic tot ceea ce înseamnă deplasarea în teritoriu și urmează să discutăm acest proiect în mod detaliat. O inițiativă legislativă nu se depune în mod instant, se depune în urma unor analize pe care nu le-am finalizat în momentul de față„.
Potrivit unor surse, proiectul nu a fost bine primit de către o parte dintre membrii Coaliției, din PNL și USR PLUS.
Simona Spătaru, senator USR PLUS: „Cred că este absolut moral să punem această problemă de reducere și la parlamentari a călătoriilor cu trenul în egală măsură dacă vrem să facem economie pentru studenți. Sunt colegi care merg cu trenul. Mi-au spus că vin peste noapte și le este mai comod, mai odihnitor decât cu automobilul, dar ar susține nu doar pentru că e anul diferit, dar dacă punem problema să reducem de undeva, nu putem să reducem totuși de la studenți și nu de la parlamentari„.
Marius Budăi, deputat PSD: „Eu, personal, n-am folosit niciodată, vin doar cu mașina personală, nu am folosit transportul cu trenul. Dacă trebuie să se scoată, dacă trebuie ca și parlamentarii să facă chestia asta, este decizia celor de la guvernare, să o facă„.
Studenții ar putea beneficia de 24 de călătorii gratuite cu trenul. Liberalii au anunțat că au depus deja un amendament în Parlament la ordonanța prin care Executivul intenționa să acorde doar o reducere de 50 la sută pentru un bilet de tren.
Florin Roman, deputat PNL: „I-am spus și domnului prim-ministru că nu mi se pare normal să cădem dintr-o extremă într-alta și atunci am găsit, zic eu, calea de mijloc, am acordat gratuitate pe un număr limitat de călătorii. Și calculul a fost unul simplu. Sunt 12 luni din care un drum dus-întors înseamnă 12 călătorii dus-întors, în total 24.
Am explicat că prin această măsură avem o reducere, o economie de 0,01 la sută din PIB.”
Decizia urmează să fie discutată și votată în Parlament.
Sursă text: digi24.ro
Sursă foto: digi24.ro