Descinderi acasă la Nicolas Sarkozy: Fostul președinte al Franței e suspectat că a încasat bani libieni în campania din 2007

Fostul preşedinte francez Nicolas Sarkozy a fost audiat în libertate de către anchetatori de la Oficiul central de luptă împotriva corupţiei şi infracţiunilor financiare şi fiscale (Oclciff), iar apoi locuinţa i-a fost percheziţionată, în cadrul unei proceduri judiciare cu privire la retragerea acuzaţiilor de finanţare libiană a campaniei sale prezidenţiale din 2007 formulate de către intermediarul Ziad Takieddine, potrivit unei surse apropiate dosarului, relatează AFP, conform News.ro.


Soţia sa, Carla Bruni-Sarkozy, a fost audiată tot marţi, ca simplu martor, potrivit acestei surse.

Parchetul Naţional francez Financiar (PNF) şi alte surse apropiate dosarului au confirmat AFP aceste audieri în dosar.

Cuplul Sarkozy sau prezentat discret, marţi, la sediul Oclciff, la Nanterre.

AUDIERE LIBERĂ

Fostul şef de stat a fost audiat în regimul audierii libere – numită şi a suspectului liber -, un statut care permite interogarea unei persoane suspectate de comiterea unei infracţiuni fără ca aceasta să fie plasată în arest preventiv.

Nicolas Sarkozy s-a dus apoi, la ora locală 14.30 (15.30, ora României) la domiciliu, într-un complax privat, în arondismentul al XVI-lea, la Paris, pentru a face obiectul obiectul unei percheziţii, însoţit de şase anchetatori şi agenţi de la Poliţia Judiciară, cu mai multe vehicule, au constat jurnalişti AFP.

Percheziţia a continuat marţi seara, potrivit acestor jurnalişti.

Potrivit unei analize a declaraţiilor sale şi unor elemente de incriminare şi dezincriminare, Nicolas Sarkozy ar putea fi scos din cauză, dar ar putea, de asemenea, fi convocat în vederea unei inculpări.

Justiţia suspectează cel puţin opt protagonişti de participare, cu o eventuală aprobare a fostului şef de stat, la o operaţiune prin care sulfurosul intermediar francezo-libanezului Ziad Takieddine să-şi retragă, la sfârşitul lui 2020, în schimbul unei sume de bani, acuzaţiile formulate împotriva lui Nicolas Sarkozy.

”Regina paparazzilor” Mimi Marchand se află între inculpaţi.

”TĂINUIREA MITUIRII MARTORULUI”

Parchetul Naţional Financiar a lărgit, la începutul lui martie, o procedură judiciară pe care a deschis-o în primăvara lui 2021, la fapte de ”tăinuire a mituriii martorului”, o încadrare care ar putea corespunde rolului lui Nicolas Sarkozy aşa cum apare acesta în anumite declaraţii ale protagoniştilor anchetei.

Francezo-libanezul Ziad Takieddine, care l-a acuzat pe Nicolas Sarkozy în 2012, a revenit spectaculos, în noiembrie 2020, la BFMTV şi Paris Match, asupra acuzaţiilor şi a declarat că Nicolas Sarkozy nu a beneficiat de finanţare de la Muammar al-Gaddafi în campania electorală din 2007.

El a revenit apoi asupra propriilor declaraţii două luni mai târziu.

Anchetatorii au estimat recent la cel puţin 608.000 de euro suma operaţiunii menite să obţină retragerea acuzaţiilor lui Ziad Takieddine.

Suma – mobilizată în principal de către finanţistul Pierre Reynaud, care a decedat recent – a fost plătită diverşilor presupuşi protagonişti ai operaţiunii, între care şi intermediarul Noël Dubus, care a fost condamnat de escrocherie, un om din publicitate, Ziad Takieddine şi un libanez apropiat acestuia din urmă.