Deputatul AUR Ringo Dămureanu a cerut în plen ședință solemnă pentru a sărbători ziua de 22 decembrie 1989

Deputatul AUR Ringo Dămureanu, președinte al Comisiei pentru constituționalitate, a formulat o cerere inedită în ședința Camerei Deputaților de marți, 20 decembrie. Acesta a propus să fie organizată o ședință solemnă în vederea sărbătorii zilei de 22 decembrie 1989 – Ziua Libertății, un moment cu o încărcătură deosebită pentru poporul român.

„În calitate de președinte al Comisiei pentru constituționalitate, având sprijinul în grupului parlamentar AUR, ținând seama de idealurile Revoluției din decembrie 1989 care sunt recunoscute de Constituția României, vă propun ca mâine să organizăm o ședință în format fizic pentru a sărbători ziua de 22 decembrie 1989”, a sugerat Ringo Dămureanu.

Revoluția din decembrie 1989 a început cu revolta de la Timişoara din 15 decembrie, care a deschis o serie de acțiuni ce aveau să ajungă la apogeu, în București și în alte orașe, în zilele de 21 şi 22 decembrie. 22 decembrie 1989 a fost Ziua Victoriei pentru revoluția anticomunistă, o zi a jertfei și a speranței, în care țara întreagă a strigat libertate și a aflat de la Televiziunea Româna că dictatorul Nicolae Ceaușescu a fugit.