Deputații AUR de Suceava, cerere expresă: Aderarea României la Schengen ar trebui negociată de o echipă formată din specialiști patrioți

Dorel Acatrinei și Florin Pușcașu, deputați AUR de Suceava, au transmis premierului Nicolae Ciucă o interpelare în care solicită ca „aderarea României la Schengen să fie negociată de o echipă formată din specialiști patrioți, cu punerea pe agendă a adevăratei probleme care face ca România să nu beneficieze de aceste facilități”. Ei arată că România îndeplinește toate criteriile tehnice pentru a fi acceptată în Schengen, însă este amânată constant de către politicienii olandezi.

Deputații AUR consideră că România ar trebui să se bucure de facilitățile acordate Olandei de Uniunea Europeană – prin urmare acesta este un alt aspect ce ar trebui negociate de către specialiști.

Totuși, modul în care înalții oficiali tratează această temă, printre care se numără și prim-ministrul Nicolae Ciucă, ridică semne de întrebare – românilor nu li se spune motivul real pentru care Olanda se opune aderării României la spațiul Schengen. Prin urmare, întreabă aceștia, „este aderarea României la Schengen o manipulare menită să distragă atenția de la facturile românilor?”

Deputații AUR de Suceava reamintesc faptul că, acum o lună, eurodeputații au votat, pentru a patra oară, ca Bulgaria și România să fie pe deplin admise în spațiul Schengen, deși „tema a mai fost discutata și aprobată prin rezoluția din 2018, prin rezoluția din 2020 referitoare la situația spațiului Schengen în contextul pandemiei și prin raportul din 2021 privind funcționarea spațiului de călătorie fără frontiere”.

Iată ce au declarat cei doi deputați vizavi de această situație:

„Votul este prezentat ca o mare victorie dar, in realitate, trebuia sa fim acceptați, de drept, în 2007, în momentul aderării țării noastre la UE. (…)

 Principalele beneficii ale aderării la spaţiul Schengen sunt eliminarea controalelor la frontiere şi reducerea considerabilă a timpilor de aşteptare, atât pentru cei care călătoresc individual, cît şi pentru transportatori. O situație specială este transportul maritim unde, fiind volumele foarte mari, sunt și foarte mulți bani la mijloc. Timpii de așteptare mici în Portul Constanța ar face ca România să fie aleasă prioritar în deciziile privind schimburile comerciale cu Uniunea Europeană, iar porturile olandeze ar putea să nu mai fie prima opțiune pentru aceste trasee comerciale”.