Deputații AUR de Suceava, către premierul Nicolae Ciucă: Cereți eliminarea vizelor pentru cetățenii români care călătoresc în SUA!

Deputații AUR de Suceava Dorel Acatrinei și Florin Pușcașu solicită premierului Nicolae Ciucă să reia negocierile privind ridicarea vizelor de călătorie pentru cetățenii români care călătoresc în SUA. Cei doi parlamentari amintesc că, potrivit legislației europene, cetățenii Uniunii Europene au dreptul să circule fără restricții în Statele Unite ale Americii, astfel că discriminarea românilor trebuie să înceteze.

„România trebuie să dovedească că are un Prim-Ministru capabil să aducă argumente în fața partenerului strategic”, punctează parlamentarii AUR, care atrag atenția că șeful Executivului nu s-a implicat foarte mult în a urmă interesul românilor.

„Până în acest moment, românii nu au simțit că au un Prim-Ministru care să se bată pentru drepturile lor. Dimpotrivă, veți rămâne în conștiința românilor ca un politician pe timpul căruia puterea de cumpărare a scăzut dramatic, iar numărul românilor care trăiesc sub pragul sărăciei este din ce în ce mai mare”, au subliniat deputații într-o sesizare adresată premierului Ciucă.

Dorel Acatrinei reamintește că România este un partener strategic al Statelor Unite, ținând cont de importanța sa geopolitică și geostrategică. Spre exemplu, strategia „Black Sea Security Act of 2022”, NATO punctează nevoia unei prezențe maritime NATO „stabile, rotaționale în Marea Neagră”. În contextul disensiunilor cu Turcia, Statele Unite iau în considerare instalarea unei a patra baze în țara noastră, pe lângă cele de la Mihail Kogălniceanu, Deveselu și Câmpia Turzii.