Deputată AUR – către ministrul Dan Vîlceanu: Care vor fi proiectele pentru care se vor face alocări din prima tranșă a PNRR?

Deputata AUR de Neamț Dumitrina Mitrea solicită clarificări din partea ministrului Dan Vîlceanu privind proiectele pentru care se vor face alocări din prima tranșă a PNRR, în cuantum de 3,7 miliarde de euro.

La sfârșitul lunii octombrie, Consiliul Uniunii Europene a evaluat pozitiv Planul Național de Redresare și Reziliență al României (PNRR) și primele fonduri, în valoare de 3,7 miliarde de euro, au ajuns în țară în luna decembrie. Aceste fonduri au venit într-un moment dificil pentru România, amplificat de criza facturilor la energie și gaze, precum și de reaprinderea inflației.

În acest context, deputata AUR Dumitrina Mitrea a solicitat ministrului Investițiilor și Proiectelor Europene, Dan Vîlceanu, să-i fie pus la dispoziție un raport detaliat în care să se specifice proiectele pentru care se vor face alocări din prima tranșă a PNRR, in cuantum de 3,7 miliarde de euro.

Peste 6 miliarde de euro vor fi disponibili în anul 2022 prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), finanțare oferită prin Mecanismul de redresare și reziliență, ce va sprijini implementarea până în 2026 a unor reforme și investiții cruciale în domenii cheie (cum ar fi energie verde, infrastructură, sănătate, administrație publică, digitalizare).