Deputat AUR: Suntem sub nivelul de dotare a talibanilor afgani. Poporul român trebuie să știe

În România, politicienii din arcul guvernării tresează interesele politice într-o complicitate care mizează pe destabilizare și dezordine, în timp ce capacitatea de apărare a statului rămâne fără o strategie clară și fără o perspectivă de regenerare a industriei de Apărare, conforme cu scopul esențial de apărare a patriei.

Deputatul AUR, Nicolae Roman, face o sesizare care vizează capacitatea combativă atât a Armatei Române, cât și a întregului Sistem Național de Apărare. Totodată, deputatul se arată îngrijorat asupra noilor amenințări la adresa securității naționale.

Actuala strategie militară a țării și cadrul legislativ dezvoltat vizează, prioritar, obligațiile asumate prin aderarea la Alianța N.A.T.O. și mai puțin apărarea națională. Inexistența unei politici economice cu viziune de dezvoltare, care a determinat continuarea migrării forței de muncă spre țări unde este mult mai bine plătită, a creat și        perpetuează în mod direct lipsa majoră a resursei umane în cadrul forțelor militare ale întregului Sistem Național de Apărare”, a declarat deputatul Nicoale Roman.

În acest moment, Guvernul este incapabil să păstreze și să dezvolte capabilitățile industriei de apărare rămase în funcțiune, necesare pentru dotarea Armatei Române, cât și pentru menținerea unui contingent militarizat de forță de muncă înalt calificată. Soluția prezentată de deputatul AUR, Nicolae Roman, reprezintă elaborarea unor legi și norme care să nu deturneze resursele structurilor militare de la scopul lor esențial de apărare a patriei.

Preocuparea pentru înzestrarea și dotarea unitară a structurilor militare s-ar realiza prin achiziții de elemente și de sisteme operaționale tehnice, cu un potențial combativ, la standardele cele mai înalte ale Alianței Nord-Atlantice. Din păcate acum, în unele domenii suntem sub nivelul de dotare al talibanilor afgani’‘, punctează deputatul Roman.

Strategia Militară a României pentru 2021-2024 nu are vreun plan pentru remedierea lipsurilor enumerate de deputatul Nicolae Roman, e vagă, optimistă și plină de promisiuni neclare de tipul „planificăm și dezvoltăm un răspuns cuprinzător la amenințările hibride”, „asigurăm resursele necesare și continuăm eforturile pentru modernizarea forțelor armate”, „dezvoltăm capabilități cu dublă utilizare, în context național și în comun cu statele aliate și partenere” și care sunt în dezacord cu standardele N.A.T.O.