De ce femeilor nu le e frig când ies noaptea la distracție sumar îmbrăcate, deși e frig afară
Iarna bate la ușă și mulți poartă haine mai groase, dar unele femei încă se îmbracă atunci când ies noaptea în oraș de parcă ar fi încă vară.
Uneori, nevoia de a arăta bine, stârnită de dorința de a impresiona, o învinge pe cea de a pune o haină mai călduroasă. Dar în vreme ce unii se miră cum pot îndura femeile frigul, există o explicație științifică a faptului, oferită de Liverpool Echo.
Recent, în studiul publicat în British Journal of Social Psychology, intitulat „Când a arăta ʼhotʼ înseamnă a nu simți frigul: Dovezi că auto-obiectificarea inhibă senzația de frig”, pretinde că a soluționat misterul.
În lucrarea sa spune: „De la corsete la lenjerie mulată, de la pantofi cu două numere mai mici la cei cu tocuri cui, standardele pentru înfățișarea femeii au prioritizat frumusețea înaintea confortului.”
„Astăzi, un exemplu grăitor despre cum se îndură disconfortul de dragul modei poate fi văzut în orașe din toată lumea, mai ales în nopți de iarnă, când multe femei expun din corp mai mult decât acoperă când ies pentru distracție.”
„Apare întrebarea: Nu le e frig? Având în vedere că femeile nu sunt imune la vremea rece, am analizat dacă acest fenomen are o explicație psihologică.”
Roxanne Felig, una din autorii studiului, a pretins pe TikTok că atunci când cineva este foarte concentrat pe aspect, nevoile de bază trec pe al doilea plan. Ea spune că femeile sunt prea atente la cum arată pentru a mai simți frigul.
Aceasta explică: „Când femeile sunt într-o stare de obiectificare, sunt mai puțin conștiente dacă le e foame, inimile lor bat. Sunt mai puțin capabile să-și conștientizeze stările interne. Într-o cultură de obiectificare sexuală, pentru multe femei a arăta ʼhotʼ înseamnă a nu simți frigul.”
» Aflați mai multe informații aici.