De ce a scăzut producția de gaze în 2022 și cât de vechi sunt zăcămintele exploatate de România

România exploatează printre cele mai uzate zăcăminte de gaze naturale descoperite din Europa, unele vechi de un secol. Asta ar putea duce, în anii următori, la o scădere a producției țării.

O scădere, ce-i drept ușoară, este estimată și pentru 2022 – an în care războiul din Ucraina a arătat Europei și lumii cât de importante sunt resursele de gaze naturale.

România va fi produs la finele acestui an aproape 5 miliarde de metri cubi de gaze naturale, reiese dintr-o notă de informare realizată la mijlocul lunii decembrie de compania de stat Romgaz, arată Europa Liberă.

Scăderea este de 1,8% față de 2021, an în care industria a repornit după pandemie. Războiul și scăderea naturală a rezervelor de gaze sunt principalele cauze invocate de Romgaz.

România și-a asumat, în strategia de dezvoltare din domeniul energiei 2021-2030, o scădere medie anuală de 2,5%; rezervele de gaz ale țării, unele exploatate de decenii, sunt în scădere.

Din acest motiv, scăderea cu doar 1,8% a producției nu este neapărat o veste proastă, spune pentru Europa Liberă Dumitru Chisăliță, fost director și membru în Consiliu de Administrație la Romgaz, în prezent președintele Asociației Energie Inteligentă.

„Zăcămintele din România au o vechime foarte mare în exploatare: între 70-80 și chiar 110 ani de când sunt exploatate. Practic, un termen extrem de lung, aș putea spune aproape unicat la nivelul Europei și printre puținele zăcăminte atât de vechi care se exploatează din lume. Asta face ca aceste zăcăminte să se găsească undeva în partea a doua a vieții, adică în zona de declin”, spune Chisăliță.

Cel mai vechi zăcământ exploatat de Romgaz este în județul Mureș, de unde se extrage gaz din 1913.

Producția de gaze naturale ale României se află în declin, iar principalul motiv este îmbătrânirea zăcămintelor descoperite și exploatate, unele vechi și de un secol.

Dumitru Chisăliță spune că, în ultimii zece ani, în special din cauza îmbătrânirii rezervelor de gaze, producția realizată de România a fost în declin.

Cea mai mare scădere, potrivit datelor prelucrate de Europa Liberă, a fost în 2020 – peste 10% – fiind influențată și de cererea mai scăzută din timpul pandemiei. 2016, anul în care a apărut controversată ordonanță off-shore, a fost un alt an cu o scădere considerabilă.

Declinul natural al producției este invocat și de Romgaz printre cauzele scăderii de anul acesta.

Reprezentanții companiei de stat identifică însă și alte motive, precum războiul din Ucraina și oprirea din producție a sondelor din zona Snagov din cauza unor viituri de nisip.

„Războiul din Ucraina a condus la sincope în aprovizionarea cu materiale şi echipamente, generând întârzieri în achiziţia de piese pentru reparaţia unor compresoare, precum şi dificultăţi în derularea contractelor de lucrări, care au condus la întârzieri majore la introducerea în exploatare a unor noi capacităţi de producţie care ar fi putut diminua și mai mult declinul de producţie”, arată Romgaz, sub semnătura directorului general Răzvan Popescu.

Romgaz mai identifică o cauză: închiderea unuia dintre cei mai mari consumatori de gaze naturale din țară, Combinatul Azomureș, care a dus la scăderea producției obţinute pe platforma Mureş – Corunca a Romgaz.

Reprezentanții companiei de stat susțin că scăderea din 2022 ar fi putut fi și mai importantă dacă nu ar fi fost realizate investiții.

„Fără aceste măsuri, declinul de producție înregistrat ar fi avut în anul 2022 valori de peste 7%, deoarece 90% din zăcămintele comerciale exploatate de către ROMGAZ sunt mature, depletate, cu un declin de producție natural accentuat cuprins între 7 și 13%”, arată reprezentanții companiei.

România rămâne una dintre țările energofage chiar dacă este cea mai săracă țară din punct de vedere statistic sub aspectul sărăciei energetice
Dumitru Chisăliță, expert energie
Cu cât timpul va trece, cu atât cantitatea pe care România o va mai putea exploata din actualele sale rezerve va scădea. Acest lucru, spune Dumitru Chisăliță, ar trebui să „preocupe” atât autoritățile, cât și populația.

„Pe de o parte, să încercăm să identificăm noi resurse de gaze naturale – aici vorbesc atât de zona offshore, care vedem că practic este întârziată cu aproape 10 ani de zile – cât și pe zona onshore; și nu în ultimul rând, să ne preocupe reducerea risipei de gaze naturale. România rămâne una dintre țările energofage chiar dacă este cea mai săracă țară din punct de vedere statistic sub aspectul sărăciei energetice”, spune Chisăliță.

România a importat în primele zece luni din 2022 o cantitate de gaze naturale utilizabile de peste 1,828 milioane tone, cu 20,1% mai mică faţă de cea din perioada similară a anului trecut, potrivit INS.

La nivel guvernamental, mesajul venit în ultimele luni este că România nu va avea în această iarnă probleme cu rezervele de gaz.

„România își urmează parcursul său, își urmează parcursul european, își urmează parcursul de producător de gaze, de viitor exportator de gaze, va asigura securitate energetică atât a României, cât și a regiunii”, a precizat Virgil Popescu, ministrul Energiei, la o emisiune televizată.