De 30 de ani Guvernul României minte că va construi autostrada Timișoara-Moravița

Premierul Nicolae Ciucă s-a întâlnit cu Ana Brnabić , primul ministru al Serbiei, la sediul guvernului. Pe lângă chestiunile bilaterale, bezele diplomatice, s-a discutat concret despre două proiecte majore: legarea autostrăzii din Timișoara-Moravița (care nu are studiu de fezabilitate) de drumul de mare viteză Belgrad-Vatin, care ar scurta drumul spre Italia și Grecia și gazoductul dintre cele două state, în contextul redesenării hărților energetice.

„În ceea ce privește aspectele legate de comunitatea românească din Serbia, prim-ministrul Nicolae-Ionel Ciucă a reiterat aprecierea deosebită pentru decizia autorităților sârbe de a ceda fără condiții complexul “Luceafărul” din localitatea Vârșeț în proprietatea statului român. Premierul României a subliniat că acest demers va contribui la avansarea relației bilaterale și a colaborării sectoriale, reiterând interesul părții române pentru deschiderea de Institute Culturale între cele două țări”, indică sursa citată.

România susține Serbia în procesul de aderare la UE


Premierul României și Ana Brnabić au discutat și despre modalitățile de sprijinire a parcursului european al Republicii Serbia, Ciucă reiterând angajamentul României pentru susținerea Serbiei în procesul de aderare la Uniunea Europeană.

„În schimbul de opinii dintre cei doi oficiali, au fost abordate și modalitățile de sprijinire a parcursului european al Republicii Serbia. Premierul Ciucă a reconfirmat angajamentul României pentru susținerea avansării Serbiei în procesul de aderare la Uniunea Europeană, insistând asupra importanței reformelor și consolidării capacității administrative. În ceea ce privește stabilitatea în regiunea Balcanilor de Vest, mai ales în contextul agresiunii rusești din Ucraina, Șeful Guvernului a salutat acordul recent facilitat de Uniunea Europeană în dialogul Belgrad – Priștina. În acest context, flexibilitatea și capacitatea de compromis a părților sunt esențiale pentru climatul de stabilitate în regiune”, se arată în comunicatul transmis de Guvern.

Serbia construiește în timp record o cale ferată de mare viteză dintre Belgrad și Budapesta, pe un credit al Eximbank China de un miliard de dolari.