Danileţ vrea să i se permită să intre în sala de judecată. În cazul excluderii sale din magistratură NU există o decizie definitivă

Exclus din magistratură după câteva postări pe rețelele sociale, judecătorul Cristi Danileț cere instanței supreme să anuleze decizia CSM, iar până la pronunţarea unei decizii definitive, magistratul clujean vrea să i se permită să intre în continuare în sala de judecată.
Judecătorul clujean Cristi Danileț de la Tribunalul Cluj este în continuare revoltat de decizia care a fost luată împotriva lui pe data de 13 decembrie 2021, atunci când secția de judecători în materie disciplinară a Consiliului Superior al Magistraturii a hotărât să-l excludă din magistratură, cu majoritate de voturi.

Colegii săi din CSM i-au reproșat atitudinea pe care a manifestat-o în rețelele de socializare și mai ales prin anumite postări care ar fi știrbit, în opinia lor, prestigiul justiției. Decizia a fost contestată de Cristi Danileț vehement, afirmând în repetate rânduri că a fost sancționat pentru ceea ce face în viața lui privată, chestiuni care nu ar afecta activitatea lui de magistrat.

A ajuns să facă recurs la Înalta Curte de Casație și Justiție împotriva acestei decizii de excludere, însă, cel puțin deocamdată, soarta acestui dosar nu poate fi pecetluită câtă vreme cei de la secția judecători a CSM nu și-au motivat pe deplin această decizie de excludere.

Până când va fi dat un răspuns în acest recurs, judecătorul Cristi Danileț, care este suspendat de drept prin această decizie, vrea să se întoarcă în sala de judecată, motiv pentru care cere completului de 5 al ÎCCJ să dispună suspendarea suspendării, scriu stirileprotv.ro.

Până atunci, Danileţ se implică activ în orele ore de educație juridică cu elevii. Acesta îi ajută pe copii să înţeleagă mai multe despre violența fizică și bullying, despre agresiunile sexuale, despre violența în familie, despre droguri. Elevii au ocazia să citească alături de judecătorul clujean din Constituție și din Codul penal.

 » Aflați mai multe informații aici.