Daniel Funeriu: tarabele din piețe sunt ale mafiei. Aș profita de COVID ca să le rad

Unul din apropiații lui Traian Băsescu răbufnește și susține că piețele agroalimentare sunt ținute de mafie și că trebuie să profităm de situația existentă și de covid ca să le închidem.

Să numești oamenii, pe românii din piețe, mafie, dar tu să fi făcut parte din cea mai coruptă conducere a României din ultimii 30 de ani, asta înseamnă să ai tupeu.

Iată mai jos postarea lui Daniel Funeriu

„Despre ipocrizia piețelor: şedințele de partid, când eram în funcție, erau şedințe de tortură psihică: veneau liderii locali şi sub pretextul că „noi aducem voturi” cereau miniştrilor cele mai tembele chestii. Neavând bani nici pentru 10% din ceea ce cereau ei, la o şedință am izbucnit:
„când radeți voi toată mafia din piețe şi o fiscalizați, o să vă aloc şi eu fonduri”.
Un lider local mi-a zis, amical, după: „tu ai dreptate, dar mai taci că te mănãncă ăştia”.
Dragii mei: de foarte multă vreme tarabele din piețe nu mai sunt ținute de țărani ca bunicii mei, care produceau în grădina lor „piparca” (ardei) şi „piparca de rântaş: (boiaua), şi le vindeau în piață la Oradea şi Deva.
Azi majoritatea tarabelor sunt ținute de adevărate mafii care şpăguiesc tot ce prind şi aduc produse de unde le e mai bine comercial.
Dacă aş fi guvern aş profita de situația COVID pentru a rade mafiile din piețe, pentru a rade piețele însele (majoritatea locuri insalubre şi urâte, nicidecum insule de romantism campestru cu obraji rotofei şi îmbujorați) şi a construi altele moderne în loc, cu mecanisme clare de vânzare a produselor locale calitative, pentru producătorii locali.
Nu aş ezita să fac un moment zero al piețelir din România. Explicată bine, o asemenea măsură ar supăra doar mafioții. Care, pe mine, oricum nu m-ar vota. De fapt asta e prima probă de curaj a noilor primari: un pact, fie el şi tacit, cu mafia piețelor i-ar face din prima dependenți pe noii primari reformişti, ca Ciprian Ciucu şi Dominic Samuel Fritz.

PS: cine vă spune altceva despre piețe, plânge pe umerii „țăranilor autohtoni” sau alte bălării, vă minte pentru voturi.”

 » Citește mai multe detalii pe www.60m.ro