Dan Barna condiționează votul pentru prelungirea stării de alertă: Depinde de datele pe care Guvernul le va prezenta
Preşedintele USR, Dan Barna, a declarat marţi că decizia de prelungire sau nu a stării de alertă „depinde foarte mult de datele pe care Guvernul le va prezenta în susţinerea unei eventuale solicitări”, potrivit Agerpres.
„Dinspre Guvern şi dinspre Palatul Cotroceni ni se spune că starea de alertă ar urma să fie prelungită.(…) Poziţia USR este aceea că decizia privind prelungirea sau nu a stării de alertă depinde foarte mult de datele pe care Guvernul le va prezenta în susţinerea unei eventuale solicitări de prelungire a acestei stări de alertă. În momentul de faţă, din datele pe care le avem până acum, se poate sau există posibilitatea de prelungire a acestei stări de alertă în anumite locuri. Există foarte multe zone în ţară, localităţi, municipii, zone foarte mari, unde prelungirea acesteia nu se justifică, cel puţin pe datele pe care le cunoaştem. De aceea, dacă Guvernul solicită acest lucru, aşteptăm să vină cu nişte date foarte concrete, cu nişte rezultate de testare care să justifice această poziţie. În acel moment, USR va putea să decidă dacă va susţine sau nu prelungirea stării de alertă”, a spus Barna la Palatul Parlamentului.
El a adăugat că USR refuză să intre „într-un poker din acesta politicianist” şi a afirmat că partidul pe care îl conduce crede că sănătatea populaţiei nu e o chestiune de poziţionare politică,
» Citește tot articolul pe www.digi24.ro