Dacian Cioloș se visează premier?

Încep să umble vorbe răsuflate că USR și PLUS ar dori să vină cu o propunere nouă de premier în persoana lui Dacian Cioloș.

Nu este de ajuns că PNL și-a bătut joc de români propunându-l pe Cîțu, un iepure numai bun de refuzat de două ori, ca a treia oară să iasă tot Orban, acum se ține și Dan Barna de glume.

Dar Dacian Cioloș, copilul de securist, este reprezentantul unui partid, PLUS, care nu a reușit să treacă absolut niciodată prin filtrul alegerilor libere și a mers întotdeauna tras la căruța altuia. Aceștia nu au participat la nici un ciclu de alegeri dar pretind premier… ăsta da tupeu pe unii.

Ar fi o bătaie de joc față de votul românilor ca președințele Klaus Iohanis să numească un premier ce nu are nici un fel de legitimitate și nici un procent electoral în spate.

Dar nu ar fi prima oară când Klaus Iohanis i-ar lua pe români peste picior.

Asta pe de o parte, dar pe de altă parte Dacian Cioloș a fost numit comisar european de către Traian Băsescu și PDL, în timp ce PSD a susținut fățiș o guvernare a unei adunături de așa-zis tehnocrați.

  • TIME: Anul 2020, cel mai prost din istorie

    TIME: Anul 2020, cel mai prost din istorie

    Pentru revista americană săptămânală Time şi editorialista de cultură Stephanie Zacharek, anul în curs este cel mai prost din istoria omenirii, pentru mare parte dintre americani şi din cetăţenii lumii. Cel mai recent număr al revistei prezintă un cover cu cele patru cifre barate şi fraza: „Cel mai prost an din istorie„. Amintind de ultimele

  • Copii folosesc diferit creierul

    Copiii folosesc mai mult din creier decât adulții pentru a procesa limbajul

    De ce copiii se recuperează mai repede decât adulții în urma unor leziuni cerebrale? Ați observat vreodată că copiii și adulții par să gândească diferit? Poate exista un motiv întemeiat pentru asta. Nu se bazează pe aceleași părți ale creierului pentru a procesa cuvintele. Aceasta este constatarea unui nou studiu. Creierul nostru se schimbă în

  • Mihaela Radulescu

    Mihaela Rădulescu le transmite un mesaj categoric criticilor ei

    Chiar dacă este una dintre cele mai reprezentative figuri ale televiziunii românești, cu zeci de mii de urmăritori care îi apreciază postările de pe rețelele de socializare, Mihaela Rădulescu nu duce lipsă nici de comentarii răutăcioase, majoritatea la adresa felului în care arată. Le răspunde, însă, de fiecare dată, îndemnându-i subtil să „își vadă de

  • Andrei Caramitru, campanie împotriva lui Simion și a votanților săi. L-a numit „șeful aurolacilor”

    Andrei Caramitru nu încetează campania de denigrare la adresa lui George Simion și a simpatizanților AUR. Într-o postare recentă, Caramitru l-a prezentat pe Simion drept „șeful aurolacilor”, reușind să atingă inclusiv imaginea Mitropolitului Banatului prin sintagma „coaliția medievalo-interlopă”. Ce nu reușim să înțelegem este de ce Caramitru jignește românii care au dreptul să gândească diferit

  • Gina Pistol insarcinata

    Prin ce peripeții a trecut Gina Pistol la cumpărături?

    Gina Pistol a fost recent protagonista unei întâmplări care, în alte condiții, poate ar fi părut amuzantă, însă, dat fiind că vedeta se află în ultimul trimestru de sarcină și orice efort este altfel resimțit, a reacționat într-un mod mai puțin așteptat. „Un amețit sau o amețită mi-a luat coșul” Gina a povestit pe pagina