Curtea de Apel din Napoli a dispus predarea lui Darius Vâcov în România

Judecătorii de la Curtea de Apel din Napoli au dispus, joi, predarea fostului ministru Darius Vâlcov, condamnat în țară la o pedeapsă de 6 ani închisoare cu executare, potrivit unor surse judiciare.

UPDATE Ministerul Justiției confirmă decizia Curții de Apel din Napoli.

Decizia instanței italiene nu este definitivă și poate fi atacată cu recurs.

În mai 2023, la trei săptămâni de la condamnarea din România, Vâlcov s-a predat autorităților de la Napoli, pe numele său fiind emis un mandat internațional de arestare.

În apărarea sa, Vâlcov s-a folosit de mai multe documente întocmite de avocați și interpelări ale politicienilor privind situația din penitenciarele din România.

Și fostul președinte al PSD Liviu Dragnea a trimis o scrisoare judecătorilor italieni în care arată că l-a angajat pe Vâlcov la cabinetul său pentru că cel din urmă nu mai avea mijloace de subzistență după ancheta DNA.

Vâlcov s-a predat autorităților italiene în 23 mai 2023, în Napoli. Conform legislației italiene, având în vedere locul predării, a fost atrasă competența Curții de Apel Napoli. Instanța de executare italiană nu a dispus arestarea provizorie în vederea predării, fiind lăsat în libertate, sub supraveghere.

Cu referire la fugarii condamnați în Romînia și care se stabilesc în Italia, ministrul Alina Gorghiu arată că nu doar noi ne confruntăm cu această problemă. „Este importantă consolidarea cooperării judiciare. România nu este un caz‬ singular. Și alte state din UE se confruntă cu situații similare. Vă asigur că suntem activi, implicați în soluționarea acestei probleme. ‬Procedura de emitere și executare a mandatului european de arestare este‬ una exclusiv judiciară‭, atribuțiile în acest domeniu fiind ale instanțelor de‬ judecată”, susține Gorghiu într-un comunicat.

Potrivit ministerului Justiției, în cauză au fost invocate două argumente: legăturile persoanei solicitate cu statul italian, care ar fi justificat recunoașterea pedepsei și punerea sa în executare în Italia și condițiile de detenție din România, considerate necorespunzătoare.
În dovedire, apărătorii persoanei solicitate au depus o serie de înscrisuri și rapoarte.

Autoritățile române (instanța de executare, Administrația Națională a Penitenciarelor, magistratul român de legătură) au depus documente în dovedirea prezenței în România a lui Vâlcov (nefiind îndeplinită condiția șederii neîntrerupte în Italia în ultimii 5 ani) și informații detaliate privind condițiile de detenție.

La termenele de judecată din 6 iulie, respectiv 20 iulie, a participat și Laura Ceh, magistratul român de legătură în Italia.

Autoritățile române aveau informații că fostul oficial român ar fi în zona Milano, unde avea deschisă o afacere, dar a ales sudul Italiei pentru a se preda.

Darius Vâlcov s-ar fi predat în Portici – un oraș din regiunea Campania, provincia Napoli, potrivit presei italiane. Fostul demnitar ar fi contactat poliția, după care s-ar fi prezentat la secție.

Fostul primar al Slatinei a fost gasit vinovat acum pentru trafic de influență și spalare de bani, infracțiuni în urma cărora ar fi încasat necuvenit peste un milion și jumătate de euro.

Ca să acopere acest prejudiciu, instanța a pus sechestru pe bani şi bunuri de peste 7,2 milioane de lei, printre care 3 lingouri de aur şi 172 de tablouri.