Curtea de Apel București a respins cererea de suspendare a executării Hotărârii privind starea de alertă – MINISTERUL AFACERILOR INTERNE
Astăzi, 9 iunie 2020, Curtea de Apel București a respins cererea de suspendare a executării Hotărârii Guvernului nr. 394/2020 privind declararea stării de alertă și măsurile care se aplică pe durata acesteia pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, ca fiind inadmisibilă în temeiul art. 5 alin. 3 din Legea 554/2004 privind contenciosul administrativ.
Această Hotărâre a fost atacată în instanță de o persoana fizică și s-a solicitat suspendarea executării sale.
Astfel, Hotărârea de Guvern nr. 394/2020 privind declararea stării de alertă și măsurile care se aplică pe durata acesteia pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19 este valabilă și produce în continuare efecte juridice.
Respectăm dreptul la opinie și petiție, dar amintim că acest act normativ a fost contestat și în alte procese, dintre care unul a fost soluționat, pe fond, în sensul respingerii cererii ca inadmisibilă, iar două fiind anulate.
Reamintim că dezideratul nostru și al tuturor cetățenilor a fost și este protejarea sănătății publice și oprirea răspândirii infecțiilor cu Covid-19.
Alte articole: