Cursurile se reiau după o vacanță de două săptămâni: 67,79% din școli funcționează cu prezență fizică

În România, de luni 8 noiembrie încep cursurile pentru toţi elevii şi preşcolarii, atât din învăţământul de stat, cât şi privat, după o vacanţă de două săptămâni.
Ministrul interimar al Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, anunţa în urmă cu o zi că 67,79% din numărul total al unităţilor de învăţământ, de stat şi privar, au decizie de desfăşurarea cursurilor cu prezenţă fizică.
În această situaţie se află 4.847 de unităţi de învăţământ, cu un număr total de peste două milioane de elevi şi preşcolari, conform Agerpres.ro.
De altfel, Sorin Câmpeanu a precizat că informaţiile exacte privind modul în care vor reîncepe cursurile sunt disponibile pe site-urile fiecărui inspectorat şcolar.
Iniţial, ministrul anunţase că se vor desfăşura cursuri cu prezenţă fizică în unităţile în care rata de vaccinare anti-COVID a întregului personal este de peste 60%. În situaţia în care vor fi probleme legate de resursa umană sau de infrastructură, indiferent dacă rata de vaccinare a personalului este de peste 60%, există în continuare posibilitatea ca şcolile respective să solicite desfăşurarea cursurilor online.
Ordinul comun al miniştrilor Educaţiei şi Sănătăţii privind prezenţa fizică a elevilor la cursuri şi după depăşirea ratei de infectare cu SARS-CoV-2 de 6 la mie a fost publicat vineri în Monitorul Oficial.
În cadrul cursurilor cu prezenţă fizică, la nivelul întregii unităţi de învăţământ se suspendă pentru o perioada de 14 zile dacă 50% din totalul grupelor/claselor au cursurile întrerupte din cauza îmbolnăvirilor cu noul coronavirus, prevede ordinul comun. Totodată, cursurile cu prezenţă fizică într-o grupă de învăţământ antepreşcolar/preşcolar sau clasă de învăţământ primar, gimnazial, liceal, profesional şi postliceal, dintr-o unitate de învăţământ preuniversitar/conexe, se vor suspenda pentru o perioada de 14 zile la apariţia unui caz confirmat de îmbolnăvire cu virusul SARS-CoV-2.
De asemenea, la apariţia cazurilor de îmbolnăvire cu virusul SARS-CoV-2 în rândul cadrelor didactice,

 » Aflați mai multe informații aici.