Cum explică Petre Daea angajarea soției, norei, fiicei și ginerelui în instituții din subordinea sa

Petre Daea, ministrul Agriculturii, a explicat, joi, în emisiunea „Audiență Națională cu Robert Kiss și Alexandru Rotaru”, la DigiFm, angajarea tuturor membrilor familiei sale în instituții aflate în subordinea sa, prin faptul că „este o pasiune pentru agricultură în familie”, iar nora sa, angajată la APIA, unde soția lui este șefa Resurselor Umane, este „o fragă de fată”.

Nora sa, Antonia Luchian, de profesie dansatoare, a fost angajată la APIA, unde soția lui Petre Daea este șefă la Resurse Umane, au dezvăluit jurnaliștii de la G4Media.

Antonia Luchian a fost angajată în 2020 drept consilier la Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură. Anterior, aceasta lucra la propria firmă de ”cursuri de dans” și ”dansatori evenimente”.

La momentul angajării, Daea nu era ministru, dar șefă la Resurse Umane în cadrul Agenției de Plăți era soția sa, soacra Antoniei. În precedentul mandat de ministru al lui Daea, din perioada 2017-2019, s-au angajat în două instituții subordonate Ministerului Agriculturii fiica sa – la Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale – și ginerele său – la Agenția Națională pentru Zootehnie. Nora lui Daea a primit postul de la APIA printr-un concurs la care s-a prezentat doar ea, conform Digi24.ro.

Sursa Foto: Facebook

Ce a declarat Petre Daea în emisiunea „Audiență Națională” de la DigiFm:

”Haideți să discutăm cu calmul necesar și înțelepciunea cuvenită.

Tinerețea trece și prin experiența asta a momentului în care o copilă de 7 ani făcea și ea gimnastică și apoi a performat prin activitatea asta atât intern cât și internațional. Această fragă de fată a pus și mintea la contribuție pentru că este absolventă de ASE și dacă ați vedea, eu am pe telefon pentru că m-am gândit că mă întreabă lumea, și a absolvit-o cu media 10. Și liceul l-a terminat tot cu media 10. Și pregătindu-se în vedere exercitării unei meserii, și-anume științe economice, iată că a avut și ea posibilitatea să participe la un concurs. E opțiunea unui copil care are și ea dreptul să se ducă acolo unde libertatea constituțională îi dă posibilitatea să și aleagă drumul acesta. Întâmplător sau nu, socrul domniei sale, care sunt eu, nu avea nicio legătură cu APIA pentru că în 2020 Petre Daea nu avea nicio legătură.

(Întrebare: Nici soția? care era director resurse umane la APIA?)

Da, soția mea care este acolo din 2010, dublu licențiată, are această misiune de a răspunde de resursele umane. Nici soția mea, nimeni altcineva, nu are cum să interzică cuiva, fie ea și nora ei, să se prezinte la un examen și dacă ia examenul cu nota pe care a luat-o, n-are nicio relevanță. (Întrebare: A fost singurul candidat?) Păi dacă nu au mai fost alții. Cine îi determină pe alții să nu candideze.

(Întrebare: E conflict de interese?)

Nu există niciun conflict de interese. Este un copil ca oricare altul. Nu are nicio legătură de sânge cu mine, cu soția, doar legătură cu profesia. (Întrebare: De sânge are fiica dvs, care e la AFIR?) Este o pasiune pentru agricultură în familie. Se moștenește dorința de a face pentru agricultura țării ce trebuie. Și vorbiți cu cineva care are facultatea la zi, nu pe la o stație de metrou, și așa și fata mea, și sunt mândru că am asemenea copii.

(Întrebare: Dar pe la privat? Nu sunt locuri de muncă?)

Sigur că există și e opțiunea fiecăruia să ia aceast drum.

(Întrebare: E mai ușor la stat?)

Nu știu dacă e mai ușor. Uneori e foarte greu să lucrezi și la stat. Este o poziție de funcționar pur și simplu și aici nu e vorba de a avea experiență ci a avea pregătirea în domeniu. E conform legii. (Întrebare: Rămâneți după rotație în Guvern?) Rămân ca inginer al agriculturii țării, cu o experiență de viață pentru a face bine țării și n-am măsura efortului. Eu sunt în teren și îmi văd activitatea la fața locului și nu stau la discuții. Inginerul agronom Daea face ce trebuie. Eu îmi doresc să rămân inginerul agronom ca de fiecare dată.

(Întrebare: Dacă plecați de la minister mergeți și dvs la APIA?)

APIA nu este o zonă de refugiu, ci e o zonă de activitate complexă și iată că e loc și pentru cei care doresc dar să aibă pregătirea necesară și să participe la concurs.

(Întrebare: Cum vă evaluați mandatul?)

Excelent. Toate sunt realizări. Excelent ca de fiecare dată. Așa am fost un performant de fiecare dată și rămân așa.