Cum ar putea încerca Moscova să atace Ucraina. „Când rușii spun nu, deseori vor să spună da”

Tensiunile de la granița dintre Ucraina și Rusia se amplifică de la o zi la alta, iar Occidentul, reprezentat mai ales de NATO și SUA, încearcă să pregătească o eventuală ripostă, militară și economică la adresa Rusiei, în cazul în care aceasta va ataca Ucraina. Între timp, Vladimir Putin cere concesii clare din partea Occidentului pentru a nu demara o incursiune armată. Occidentul refuză însă să i le accepte, ceea ce a dus la suplimentarea militarilor și a armamentului la granița cu Ucraina. O analiză a cotidianului american The New York Times arată că nu este clar cum ar începe o incursiune militară a Rusiei în Ucraina, având în vedere tehnica Moscovei de a direcționa subiectele într-o direcție falsă. Acest lucru accentuează incertitudinea legată de noile evoluții ale situației în rândul soldaților ucraineni. Soldații ucraineni așteaptă și privesc printr-un periscop din tranșeele săpate în estul Ucrainei către câmpul de luptă. Starea de nervozitate li s-a accentuat, pentru că nu știu când sau dacă va avea loc un atac din partea rușilor.Guvernele occidentale au tras un semnal de alarmă privind faptul că Rusia este pregătită să atace Ucraina în orice moment. Administrația Biden ia în considerare mutarea de trupe, nave de război și artilerie în Europa de Est, iar NATO a anunțat luni că țările membre ale Alianței vor trimite mai multe nave și avioane de luptă în Europa de Est pentru a-și întări apărarea în regiune.Starea de incertitudine accentuează neliniștea în rândul oficialilor și soldaților ucraineniDar cum ar putea începe, mai exact, acțiunea militară a Rusiei în Ucraina a devenit un joc neliniștit de ghicit atât pentru analiștii militari, pentru oficialii occidentali și ucraineni și nu în ultimul rând pentru soldații ucraineni, care probabil vor fi primii care vor afla. „Aș prefera să fie pace, pentru că am doi copii acasă care mă așteaptă”,

 » Aflați mai multe informații aici.