Cu cât s-a scumpit benzina în România şi alte state din lume şi câţi litri poţi cumpăra cu un salariu

În prima jumătate a anului 2022, multe ţări au înregistrat creşteri record ale preţurilor la benzină, existând state unde preţurile s-au şi dublat, potrivit unei analize realizate de picodi.com.

Analiştii de la Picodi.com au examinat dinamica modificării preţului benzinei în Europa şi în întreaga lume în primul trimestru al anului 2022 şi au calculat câţi litri de benzină ne putem permite cu un salariu mediu în România. Benzina este chiar şi de două ori mai scumpă În luna iunie, preţul mediu al unui litru de benzină în România a fost de 8,58 RON. Acest preţ este cu 34,4% mai mare decât în ianuarie, când, în medie, un litru de benzină costa 6,38 RON. O creştere şi mai severă a preţului poate fi resimţită de proprietarii de maşini din Spania (+40,8%), Moldova (+53%), Austria (+45,7%) şi Ucraina (+63,3%). În Malta, preţurile la benzină au fost stabile în prima jumătate a anului. În Rusia, preţul nominal în ruble nu s-a modificat. Cu toate acestea, din cauza creşterii artificiale a valorii rublei de către guvern, preţurile benzinei prezentate în euro au crescut cu 41,5%. Kazahstanul este singura ţară din Europa (parţial), unde benzina s-a ieftinit uşor (−0,7%), arată Adevărul.

Creşterea preţurilor la benzină în Europa Comparaţia între preţurile medii din iunie 2022 şi ianuarie 2022

Comparaţia între preţurile medii din iunie 2022 şi ianuarie 2022

În prezent, norvegienii, finlandezii şi danezii plătesc cel mai mult pentru combustibil, respectiv 2,56 euro/litru, 2,5 euro/litru şi 2,48 euro/litru. În România, după conversia în euro, preţul benzinei este unul dintre cele mai mici din Europa – locul 30 din 43 de ţări luate în calcul, la 1,73 euro/litru. De preţuri scăzute la benzină se pot bucura şi cetăţenii din Rusia (0,84 euro/litru) şi Belarus (0,68 euro/litru). Câţi litri de benzină se poate cumpăra cu salariul mediu pe economie în Europa Potrivit celor mai recente date prezentate de INSS, salariul mediu în România este de 6 443 RON brut (3 967 RON net). Acest lucru înseamnă că un român cu un salariu mediu poate cumpăra 463 de litri de benzină. Comparativ cu indicele de benzină din anul precedent, puterea de cumpărare a salariului mediu din românia în contextul benzinei a scăzut semnificativ. Cu un salariu mediu, şoferii din Elveţia (2 455 litri), Luxemburg (1 943 litri) şi Danemarca (1 502 litri) pot cumpăra cea mai mare cantitate de benzină. Iată cum a arătat indicele benzinei în România în ultimii ani: 2019 – 559 litri 2020 – 673 litri 2021 – 669 litri 2022 – 463 litri Preţurile benzinei în întreaga lume: preţurile nu au crescut peste tot Faptul că dispun de resurse substanţiale de materii prime a salvat unele ţări de creşterea preţului la petrol. Ţări precum Arabia Saudită, Kuweit şi Qatar nu au fost afectate de situaţia economică mondială. Guvernele unor ţări precum Columbia, Ecuador şi Kazahstan au decis fie să îngheţe, fie să stabilească limita superioară a preţurilor la benzină. În luna iunie a anului 2022, cel mai mic preţ al benzinei a fost observat în Algeria (0,30 euro/litru), Kuweit (0,32 euro/litru) şi Iran (0,34 euro/litru). Pe de altă parte, Hong Kong se distinge ca fiind ţara cu cel mai mare preţ al benzinei la litru (2,83 euro/litru). În clasamentul global al puterii de cumpărare, podiumul aparţine în continuare ţărilor din Golful Arabiei: Qatar (5 968 litri), Kuweit (5 578 litri) şi Arabia Saudită (4 372 litri) Cea mai săracă ţară din această comparaţie este Cuba, unde salariul mediu este egal cu doar 27 de litri de benzină.