CTP despre cămașa lui Cîmpeanu: I-aș recomanda domnului ministru să o trimită la Muzeul românesc al kitsch-ului

Alegerea ministrului Sorin Cîmpeanu de a purta o cămaşă cu buzunar pe mânecă, în ziua vaccinării, a condus la foarte multe critici la adresa acestuia.Unul dintre criticii domnului ministru a fost jurnalistul Cristian Tudor Popescu:

„Domnul Cîmpeanu… Imaginea cu dânsul la vaccinare s-a viralizat mai mult decât deschiderea şcolilor. Aşa e în media. Nu mă gândeam la imaginea cu preşedintele Iohannis, dar există o legătură între cele două. Pentru că domnul Cîmpeanu, ce şi-a zis dânsul?

În acea imagine, domnul Cîmpeanu apare într-o cămaşă slim fit. Am aflat şi eu de termenul ăsta. Adică este strânsă pe dânsul, şi are ce să strângă cămaşa, cu cravată, şi şi-a dat această gaură, această ferestruică în cămaşă. Ştiţi la ce m-am gândit? Primul gând mi s-a dus la o statuetă de gips a lui Salvador Dali – „Venus din Milo cu sertăraşe”, dar aceea e operă de artă, a lui Dali.

Ce a făcut domnul Cîmpeanu cu cămaşa aceasta după vaccinare? A aruncat-o? A, vine şi rapelul. O păstrează, probabil, şi vine cu ea la rapel. Nu ştiu dacă o s-o păstreze… Are şi lipici, acum văd. Are cu arici. I-aş recomanda domnului ministru să o trimită la Muzeul românesc al kitsch-ului. Există în Bucureşti aşa ceva. Sunt tot felul de exponate acolo. În capul meu, această costumaţie a domnului ministru este echivalentă cu Elena Ceauşescu jucând volei cu tovarăşii din Comitetul Central în papuci cu toc şi în halat de plastic, de-ăsta de mamaie”, a declarat gazetarul.