Criza din Ucraina: SUA amenință după ordinul lui Putin de a trimite trupe în Doneţk şi Lugansk

SUA au ridicat tonul, marţi, ca răspuns la ordinul preşedintelui rus Vladimir Putin de a desfăşura trupe ruse în două zone separatiste din estul Ucrainei, calificând pentru prima dată manevra drept ”debutul invaziei” şi promiţând o amplificare a ripostei, transmite AFP, potrivit Agerpres.

După o primă reacţie prudentă, la câteva ore după discursul de luni seară al lui Vladimir Putin, care a recunoscut independenţa regiunilor separatiste proruse Doneţk şi Lugansk, marţi Washingtonul şi-a schimbat tonul.

”Credem că da, acesta este debutul unei invazii”, a declarat la CNN un înalt responsabil de la Casa Albă, Jonathan Finer. În ajun, reacţia preşedinţiei SUA fusese mai prudentă, evocând o ”încălcare flagrantă” a angajamentelor internaţionale ale Moscovei.

Această luare de poziţie va fi însoţită de noi măsuri, a promis executivul american.

Preşedintele Joe Biden a semnat luni seară un decret care interzice orice investiţie, schimb sau finanţare de către cetăţeni americani având ca destinaţie sau provenienţă regiunile proruse Doneţk şi Lugansk. Dar aceste regiuni au deja relaţii extrem de limitate cu Statele Unite.

Purtătoarea de cuvânt a Casei Albe, Jen Psaki,a ţinut să sublinieze luni că sancţiunile anunţate sunt ”distincte” şi se adaugă măsurilor economice ”rapide şi severe” pregătite de Washington şi aliaţii săi în cazul unei invazii ruse în Ucraina.

Deseori acuzate că acţionează solitar în dosarele internaţionale, SUA au promis că vor lucra ”strâns” cu partenerii lor europeni. Washingtonul a ţinut să salute marţi sancţiunile luate pe celălalt mal al Atlanticului contra Moscovei şi în special suspendarea de Berlin a autorizării gazoductului controversat Nord Stream 2, pe care americanii l-au denunţat constant.

”Preşedintele a indicat clar că, dacă Rusia invadează Ucraina, noi vom acţiona cu Germania pentru a reuşi ca Nord Stream 2 să nu fie pus în funcţiune”, a indicat purtătoarea de cuvânt a lui Joe Biden pe Twitter, dând asigurări că Washingtonul lucrează în ”consultare strânsă” cu Berlinul.

Ea a precizat totuşi că SUA ar lua ”propriile măsuri” drept ripostă.