Cristian Vasilcoiu a demisionat din CL Craiova – GAZETA de SUD

Cristian Vasilcoiu a demisionat din Consiliul Local (CL) Craiova. S-a întâmplat chiar în ziua în care a depus jurământul de învestire.

Fostul jurnalist, un apropiat al primarului Olguța Vasilescu, s-a aflat printre supleanții din partea PSD care au depus jurământul în ședința extraordinară de ieri. O ședință în care s-a definitivat componența Consiliului Local (27 de consilieri), au fost constituite comisiile de specialitate și au fost aleși viceprimarii. Profitând de trecerea lui Dan Diaconu din tabăra PNL în cea a PSD, social-democrații au avut majoritatea pentru a numi cei doi viceprimari ai Craiovei, în speță Aurelia Filip și Daniela Barbu.

După ședință, Cristian Vasilcoiu chiar le-a mulțumit, pe Facebook, colegilor consilieri care l-au ales secretar al Comisiei Juridice din CL Craiova. „Mulțumesc colegilor pentru că m-au ales secretar al Comisiei Juridice a Consiliului Municipal Craiova, din care mai fac parte trei reputați profesori universitari de Drept!“, a postat Vasilcoiu.

Postarea următoare a lui a apărut spre dimineață, iar aici Vasilcoiu vorbea despre demisia sa. „Cu această ocazie vă anunț că îmi înaintez demisia din funcția de consilier municipal al Craiovei! Nu trec la PNL, nu trădez! Plec și gata! Îmi cer scuze alegătorilor, dar nu îi pot ajuta doar din funcția asta! Îi cer scuze și Liei-Olguța Vasilescu, îi mulțumesc pentru tote șansele acordate, sincer!“, a fost mesajul lui Cristian Vasilcoiu. Acesta nu a putut fi contactat pentru a explica și motivul pentru care a luat această decizie.

ȘTIRI VIDEO GdS