Cristian Ivănuță (AUR): Comunele mari sunt un fel de feude. Revenirea la alegerea primarilor în două tururi de scrutin, o necesitate
Deputatul Cristian Ivănuță a participat la o conferință de presă a filialei AUR Iași, în cadrul căreia a făcut o trecere în revistă a campaniilor desfășurate de Alianța pentru Unirea Românilor în ultima perioadă: este vorba despre campaniile „Vara românilor”, „Ghiozdănelul de AUR” – prin care s-au achiziționat 20.000 de ghiozdane complet echipate, și cea privind microbuzele școlare. De asemenea, au mai fost abordate o serie de subiecte de actualitate precum problemele pe care le întâmpină românii din mediul rural și testarea antidrog a elevilor.
În ceea ce privește nemulțumirile cetățenilor din mediul rural, acestea se referă la lipsa canalizării, la infrastructura nedezvoltată și la faptul că primarul localității respective, odată ales în funcție, uită de promisiunile făcute în campania electorală. Comunele mari sunt un fel de feude, a afirmat Cristian Ivănuță, care a subliniat că baronii locali trebuie să dispară.
„În acest sens, noi am propus ca primarii să fie aleși în două tururi astfel încât edilii să aibă o reprezentare cât mai aproape de majoritate”, a punctat deputatul.
Cristian Ivănuță s-a referit și la două acțiuni ale partidului AUR menite să reducă gradul de abandon școlar. Astfel, 20.000 de ghiozdane au ajuns la elevii din mediile defavorizate, iar acolo unde este nevoie Alianța pentru Unirea Românilor și-a propus să doneze microbuze școlare.
O altă temă de actualitate abordată în conferință a fost testarea antidrog în școli. Referitor la această propunere, deputatul a reiterat că este nevoie ca această testare să se facă întotdeauna cu acordul părinților. El a mai spus că România trebuie să își facă o strategie bine pusă la punct în vederea combaterii consumului de droguri în școli, cu participarea specialiștilor și a poliției locale.