Creșterile salariale pentru profesori au fost eliminate din OUG

Creșterea în două etape a salariilor din învățământ, prevăzută inițial în Ordonanța de Urgență care intră joi pe ordinea de zi a Guvernului pentru dezbatere și aprobare, ar fi fost eliminată din proiectul de act normativ, a transmis Digi24.


Informația apare după ce premierul a avut la Guvern, la ora 11.00, o întâlnire cu reprezentanții sindicatelor din Educație. Conform sursei citate, majorările salariale pentru dascăli vor apărea în alt act normativ.

În proiectul de Ordonanță de Urgență pus miercuri în transperanță decizională de Ministerul Finanțelor se prevede că salariile profesorilor vor crește în două etape anul viitor: 13% de la 1 ianuarie 2024 și încă 7% de la 1 iunie 2024 pentru personalul didactic, personalul didactic auxiliar precum și personalul nedidactic din sistemul naţional de învăţământ.