Covid în Bihor: 180 de noi cazuri confirmate, inclusiv medici şi copii, plus 11 decese!

Autorităţile locale au anunţat luni dimineaţă că încă 180 de îmbolnăviri cu SARS-CoV-2 au fost diagnosticate în judeţul Bihor în ultimele 24 de ore. Pentru acelaşi interval de timp au fost raportate încă 11 decese în rândul pacienţilor Spitalului Municipal din Oradea.

Potrivit unui comunicat dat publicităţii luni dimineaţă de către Direcţia de Sănătate Publică Bihor şi semnat de prefectul Dumitru Ţiplea, la ora 8.30 a dimineţii de luni numărul pacienţilor internaţi în Spitalul Municipal din Oradea era de 434, iar al persoanelor vindecate, cumulat de la începutul crizei şi până în prezent, de 5.250, aşadar cu 127 mai multe decât în ziua precedentă.

În schimb, bilanţul deceselor a urcat şi el la 270, ceea ce înseamnă că de la raportarea de duminică au mai încetat din viaţă încă 11 persoane infectate cu Covid.

Inclusiv medici şi copii

Potrivit surselor BIHOREANULUI, în judeţ erau înregistrate luni dimineaţă 3.673 cazuri Covid active, iar bilanţul de la începutul pandemiei a urcat la 9.193. 

Persoanele recent diagnosticate sunt din Oradea, Salonta, Marghita, Aleşd, Ştei, Nucet, Săcueni, Valea lui Mihai, Sântandrei, Nojorid, Drăgăneşti, Batăr, Buduslău, Lugaşu de Jos, Bulz, Măgeşti, Auşeu, Lunca, Mădăras, Beiuş, Tarcea, Brusturi, Derna, Ciumeghiu, Tinca, Sânnicolau Român, Chişlaz, Buduslău, Paleu, Ceica, Aştileu, Sânmartin, Câmpani, Finiş, Pocola, Ţeţchea, Cefa, Bunteşti, Curtuişeni, Bulz, Roşiori şi Popeşti.

Sursele arată, de asemenea, că între cei depistaţi în ultimele 24 de ore se află şi medici de la Spitalul Judeţean din Oradea şi de la Spitalul Municipal din Beiuş, dar şi copii cu vârste de 2, 3, 5 şi 9 ani.

În judeţ s-au efectuat duminică 386 de teste (216 la Spitalul Municipal din Oradea şi 170 la Judeţean).

Amenzi de 120.000 lei

Pe de altă parte,

 » sursa: ebihoreanul.ro