Coronavirus: 469 de persoane, internate în spitalele din Constanța

De la debutul pandemiei cu noul coronavirus, la nivelul județului Constanța au fost confirmate 23.585 de persoane infectate cu SARS-CoV-2. Până în prezent, 495 de persoane au decedat din rândul celor pozitivate.

În acest moment, sunt 469 de persoane internate, dintre care 447 din județul Constanța și 22 din alte județe. Facem mențiunea că persoanele din alte județe, dar internate în Constanța, sunt raportate în situațiile din județele de proveniență.

De asemenea, la nivelul județului sunt 4.938 de persoane aflate în carantină la domiciliu. În această categorie sunt incluse persoane care s-au întors recent din zone cu risc epidemiologic ridicat, respectiv persoane care sunt considerate contacți direcți ai celor confirmați cu virusul SARS-CoV-2.

Totodată, un număr total de 4.403 persoane sunt izolate la domiciliu. Acestea reprezintă numărul de persoane confirmate cu noul coronavirus, dar care au fost externate.

Conform datelor furnizate de DSP Constanța, la nivelul județului au fost confirmate, de la începutul anului școlar, 238 de cadre didactice, 517 elevi, 125 de studenți și 67 de angajați din unitățile de învățământ (personal auxiliar).

În urma centralizării datelor din toate spitalele și clinicile din județul Constanța, de la începutul pandemiei și până în acest moment au fost confirmate 1.190 de cazuri de infectare în rândul personalului: medici (271), asistenți medicali (540) și personal auxiliar (379).

La nivelul județului Constanța, paturile pentru tratarea bolnavilor COVID-19 sunt distribuite astfel: Spitalul Clinic de Boli Infecțioase (120 – 102 ocupate), Spitalul de Pneumoftiziologie (100 – 80 ocupate), Spitalul Municipal Medgidia (150 – 125 ocupate), Spitalul Municipal Mangalia (121 – 106 ocupate), Spitalul Militar – Sistem Modular (56 – 28 ocupate) și Secția Exterioară Agigea (55 – 28 ocupate).

În urma coroborării datelor din DSP Constanța, unitățile medicale publice și cele private, în ultimele 24 de ore, în județul Constanța au fost realizate 933 de teste RT-PCR.

A.F.